Știai că ar putea exista pesticide în mierea ta?

În momentul în care vrei să reduci consumul de zahăr din viața ta, poți să apelezi la alternative naturale care să-ți satisfacă pofta de dulce. Una dintre aceste alternative este reprezentată de miere, care aduce și numeroase beneficii sănătății tale, după cum probabil ai aflat până în prezent. Însă știai că ar putea exista pesticide în mierea ta? Iată la ce concluzie au ajuns ultimele studii realizate de oamenii de știință!

Știai că ar putea exista pesticide în mierea pe care o mănânci? Iată ce spun specialiștii


Aproximativ trei pătrimi de miere din întreaga lume conține anumite pesticide, conform unui studiu publicat în revista Science Friday. Studiul a constatat că 75% dintre probele de miere colectate de la aproape 200 de locații de pe întregul glob conțin cel puțin unul dintre cele cinci tipuri de pesticide numite neonicotinoide. Cercetătorii au testat 198 de probe de miere de pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii, și au constatat că 45% dintre probe conțin doi sau mai mulți compuși care stau la baza pesticidelor, iar un procent de 10% dintre probe au cel puțin patru sau cinci compuși ai acelorași pesticide.

Rezultatele studiului au confirmat expunerea albinelor la neonicotinoidele din alimentația lor din întreaga lume, conform cercetătorilor.
Coexistența neonicotinoidelor și a altor pesticide poate crește daunele de la nivelul polenizatorilor. Studiile anterioare au descoperit că neonicotinoidele, care sunt un tip comun de insecticid, pot afecta funcția cerebrală a albinelor și încetini creșterea coloniilor lor. Constatările recente sugerează că albinele de pe tot globul sunt expuse la neonicotinoide pe scară largă. 

În ceea ce privește probele de miere analizate, America de Nord a avut cea mai mare proporție de probe care au avut neonicotinoide (86%), fiind urmată de Asia (80%) și Europa (79%).

Cu toate că este posibil ca mierea pe care o comperi să nu vină cu indicii pe etichetă cum că ar conține pesticide, este important să verifici că provine dintr-o sursă sigură.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod