Slăbit rapid: 10 alimente de toamnă care te ajută să scapi de kilograme

Când începi o cură de slăbire toamna, sau pur şi simplu vrei să-ţi îmbunătăţeşti obiceiurile alimentare, ai la dispoziţie o mare varietate de alimente care te pot ajuta să scapi de kilogramele în plus, urmând în acelaşi timp o dietă sănătoasă. Când mai mergi la cumpărături, ia în coş şi 10 alimente de toamnă care te ajută să slăbeşti.
Când începi o cură de slăbire toamna, sau pur şi simplu vrei să-ţi îmbunătăţeşti obiceiurile alimentare, ai la dispoziţie o mare varietate de alimente care te pot ajuta să scapi de kilogramele în plus, urmând în acelaşi timp o dietă sănătoasă. Când mai mergi la cumpărături, ia în coş şi 10 alimente de toamnă care te ajută să slăbeşti.

Dovleac și semințe de dovleac

Cu puține calorii, dar cu conținut ridicat de fibre, vitamine și minerale, dovleacul este cel mai bun ajutor de slăbit toamna. Conține mult beta-caroten, antioxidant important, iar semințele sale sunt bogate în grăsimi monoraturate, cu efect benefic asupra metabolismului tău.

Mere

Pectina, cea mai importantă fibră ce poate fi găsită în mere, îți dă o puternică senzație de sațietate.
Merele contribuie și la menținerea stabilă a glicemiei, motiv pentru care sunt ideale ca gustare între mese. Conținutul foarte scăzut de sodiu din mere poate preveni și retenția de apă.

Brânza de oaie

Conținutul ridicat de calciu din brânza de oaie are un efect benefic asupra încercării de a scăpa de kilogramele în plus, dar laptele de oaie are și un alt atu important. La același conținut de grăsimi ca și branză de vacă, cea de oaie include de două ori mai multe proteine, oferind mai repede senzația de sațietate.

Struguri

Strugurii, în special cei închiși la culoare, cu nuanțe bogate de purpuriu, au un conținut foarte ridicat de antioxidanți, dar avantajul lor când vrei să slăbești ține de conținutul ridicat de fibre și apă.

Castane

Spre deosebire de nuci și alune, castanele au doar un sfert din conținutul de grăsimi.
Bogate în fibre, castanele contribuie la sațietate și au și alte efecte secundare bune: scăderea nivelului de colesterol din sânge și menținerea tensiunii arteriale în limite normale.

Kiwi

Un fruct kiwi mediu are numai 46 calorii, dar un conținut ridicat de fibre și apă care îți potolesc ușor foamea. În plus, aceste fructe sunt bogate în vitamina C, ce îți întărește sistemul imunitar și te protejează de virozele respiratorii specifice toamnei.

Semințe de pin

Pe lângă conținutul de fibre, semințele de pin sunt bogate în acizi grași nesaturați. În doze mici, grăsimile sănătoase din semințele de pin încetinesc digestia și pot fi adăgate la un număr mare de mâncăruri, pentru a le face mai crocante și mai sățioase.

Gutuia

Unul dintre cele mai bune fructe ale toamnei pentru un regim de slăbit, gutuia este mâncată mai rar crudă.
Fiartă sau coaptă devine însă mai gustoasă, iar un desert pe baza acestui fruct te face să îți simți burta plină fără consecințele neplăcute ale deserturilor pline de zahăr.

Coriandrul

Dintre condimente, nucșoara și ghimbirul contribuie la scăderea în greutate, dar coriandrul are și o altă funcție importantă: cea de diuretic natural care previne retenția de apă.

Cartofi dulci

În ciuda numelui, cartofii dulci nu sunt și o bombă calorică. O gustare excelentă pentru momentele în care foamea scapă de sub control, cartofii dulci sunt bogați în fibre și contribuie la stabilizarea nivelului glicemiei, înlăturând foamea.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod