Micul dejun este menit să asigure "combustibilul" necesar pentru a începe ziua în forma. Daca sari peste această masă, organismul va da semne de nemulţumire şi îti va fi greu să ţii piept sarcinilor de pe parcursul zilei.
Iată ce îţi recomandă Dr. Luigi Gratton, membru în "Programul de analiză a obezităţii ca factor de risc", derulat de Centrul pentru Nutriţie Umană din cadrul Universităţii din Los Angeles (UCLA): "Un mic dejun sănătos ar trebui să conţină proteine şi fibre deopotrivă. Proteinele le găsim în carnea slabă, ouă sau lactate, iar fibrele în cerealele integrale, legume şi fructe."
Cerealele cu lapte sau iaurt slab sunt o variantă de mic dejun extrem de rapid de preparat, dar şi gustos şi săţios în acelaşi timp. Nu vei pierde mult timp ca să le pregateşti şi nici nu îţi va fi foame peste o oră. Alege cerealele integrale şi evită-le pe cele procesate. Combinaţiile de cereale de tip muesli, cu seminţe, alune, stafide, fructe uscate, sunt o soluţie, însoţite de lapte sau iaurt cu maxim 2% grăsime. Datorită conţinutului crescut de fibre, acestea produc repede senzaţia de saţietate şi conţin puţine grăsimi.
Un shake reprezintă o varianta de mic dejun foarte sănătoasă şi care te va umple de energie. Poţi prepara un shake delicios de fructe, folosind o banană, câteva căpşuni, zmeură, caise, piersici sau orice alte fructe, cu excepţia citricelor. Pune peste fructele tăiate în cubuleţe o cană de lapte şi mixează la blender 2 minute. Nu este nevoie să adaugi zahăr sau îndulcitor, întrucât fructele coapte sunt suficient de dulci.
O felie de suncă slabă, un ou fiert, 2 linguri de brânză de vaci dietetică şi un iaurt sunt o altă variantă de mic dejun rapid, gustos şi hrănitor, care, alături de un suc de fructe proaspăt stors, un ceai verde sau o ceaşcă de cafea cu lapte slab, îţi vor oferi rezerva de vitamine şi nutrienţi necesară ca să începi ziua în plină formă.
"Orice variantă de mic dejun ai adopta, evită untul, dulceaţa, mezelurile şi brânzeturile grase, produsele de patiserie, şunca grasă, cârnaţii, pateul de ficat, omleta şi ochiurile prăjite în ulei. Acestea sunt alimente intens procesate, au un conţinut ridicat de grăsimi, aditivi şi conservanţi care nu sunt sănătoase pentru organism", recomandă specialistul.
© Copyright:
Recomandări pentru un mic dejun rapid şi sănătos
Micul dejun este menit să asigure "combustibilul" necesar pentru a începe ziua în forma. Daca sari peste această masă, organismul va da semne de nemulţumire şi îti va fi greu să ţii piept sarcinilor de pe parcursul zilei.
Posteaza comentariu