Chiar dacă au apărut îndulcitorii artificiali care nu conţin calorii, specialiştii susţin că aceştia nu reprezintă o alternativă sănătoasă. Aspartamul sau zaharina nu aduc calorii, dar ai efecte adverse serioase asupra sănătăţii dacă sunt consumate constant pe o perioadă lungă.
Prin urmare, ca să eviţi consumul de zahăr rafinat este de preferat să optezi pentru soluţii naturale care îndulcesc preparatele pe care le consumi. De asemenea, evitând sau consumând ocazional dulciuri din comerţ poţi să faci un bine organismului tău.
Iată ce îndulcitori naturali recomandă celebrul Dr. Oz pentru a înlocui zahărul rafinat. Reţine că şi aceştia trebuie consumaţi cu moderaţie!
1. Mierea de albine naturală
Dacă găseşti o sursă sigură de miere naturală aceasta este o alternativă bună la zahăr, însă nu trebuie să abuzezi de ea. Mierea de albine naturală conţine pe lângă calorii şi o mulţime de nutrienţi buni pentru corp, cum ar fi antioxidanţi, potasiu, fosfor, vitamina B6, riboflavină şi niacină, explică Dr. Oz. Toate aceste substanţe benefice asigură corpului vitamine şi minerale esenţiale pentru buna lui funcţionare. O lingură cu miere de albine naturală conţine 64 de calorii şi are un indice glicemic identic cu cel al unei banane.
Sfaturile specialistului
Nu găti niciodată cu miere de albine, avertizează Dr. Oz Ea trebuie folosită în stare crudă pentru: a îndulci ceaiurile calde (Atenţie! Nu pune miere în ceai fierbinte!), cerealele de la micul dejun, pâinea prăjită sau împreună cu un iaurt simplu. Nu se foloseşte în preparatele fierbinţi, deoarece îi distrug proprietăţile.
Posteaza comentariu