Pentru a ne bucura cum se cuvine de Sfintele Sarbatori de Paste, ne vom grabi sa asezam pe masa cat mai multe si cat mai variate preparate si vom dori sa gustam pe rand din fiecare cate putin sau poate chiar mai multe. Nu vom folosi acest spatiu pentru a atrage atentia asupra excesului alimentar, ci mai degraba pentru a incerca sa aflam mai exact care sunt valorile nutritive importante pe care le consumam la aceasta sarbatoare. Traditionalele meniuri preparate cu aceasta ocazie vor contine din abundenta carne de miel si oua. La protap sau la cuptor, in bors sau in drob, carnea de miel este o prezenta delicioasa a acestei perioade.
Din punct de vedere nutritiv, carnea de miel este recomandata, intrucat ea contine o cantitate mare de proteine, vitamine si microelemente. De exemplu, intr-o portie de 100 g de carne de miel ne sunt furnizate urmatoarele substante nutritive, exprimate si in procente care reprezinta doza zilnica recomandata unei persoane adulte sanatoase:
Energie | 260 kcal | 18% |
Vitamina B12 | 2,65 mcg | 88% |
Vitamina B6 | 0,13 mg | 13% |
Vitamina B3 | 11,5 echivalenti | 74,8% |
Vitamina B2 | 0,25 mg | 23% |
Vitamina B1 | 0,09 mg | 10% |
Zinc | 5,5 mg | 55% |
Fier | 2,12 mg | 22% |
Magneziu | 25 mg | 11% |
Acid folic | 20 mcg | 10% |
Proteine | 26,37 g | 40% |
La fel si despre oua putem vorbi ca despre niste adevarate complexe energetice naturale care trebuie consumate totusi cu masura. Din analiza unui ou de marime medie - 60 g, rezulta 33,4 g albus si 16,6 g galbenus, care au urmatoarea compozitie:
Energie | 75 kcal |
Apa | 37,7 ml |
Proteine | 6,25 g |
Lipide | 5,01 g |
Carbohidrati | 0,61 |
Asadar, doua dintre cele mai consumate alimente din aceasta perioada furnizeaza o serie de nutrienti necesari bunei functionari a organismului, insa trebuie asociate cu multe salate de legume de sezon, preparate in abur sau, cel mai indicat, crude. Apa proaspata si fructele trebuie consumate intre mesele bazate pe carne si oua pentru a preveni constipatia si pentru a usura digestia si absorbtia nutrientilor.
Posteaza comentariu