La studiul condus de Universitatea Rovira i Virgili, Spania, au participat 418 adulţi, cu vârste cuprinse între 55 şi 80 de ani. Timp de 4 ani, participanţii au urmat fie o dietă mediteraneană bazată pe ulei de măsline, fie o dietă mediteraneană cu accent pe grăsimi nesaturate, provenite în special din nuci, fie o dietă săracă în grăsimi. Specialiştii au observat că, în cazul persoanelor care au urmat primul tip de dietă, riscul de diabet a fost redus cu 52%, informează Diabetes.co.uk.
Beneficiile dietei mediteraneene
Uleiul de măsline pe care se bazează această dietă este benefic sănătăţii datorită conţinutului de grasimi mononesaturate necesare sistemului cardiovascular, dar şi de antioxidanţi. Studiile clinice efectuate arată că, prin folosirea zilnică a 20 ml de ulei de măsline, se poate reduce şi riscul de boala coronariană. Efectele sunt date de prezenţa grăsimilor mononesaturate.
Un alt principiu al stilului de viaţă mediteranean este mişcarea. Specialiştii susţin că, pe lângă arderea caloriilor, activitatea fizică ajută la reducerea stresului şi a tensiunii, prin îmbunătăţirea funcţionării metabolismului şi a rezistenţei.