Chiar dacă vei consuma alimentele tradiţionale de Paşte, trebuie să fii atentă ca să nu faci excese şi să îşi găseşti motive pentru a ieşi zilnic la plimbări sau orice alte activităţi fizice.
Iată care sunt cele mai bune trucuri ca să nu te îngraşi când tentaţiile culinare sunt atât de numeroase:
1. Mişcare zilnic
Fie că alegi plimbările în pas mai alert, fie orice altă activitate care îţi face plăcere este important să te mişti, nicidecum să petreci toate aceste zile de sărbătoare doar mâncând, consumând alcool şi stând în faţa televizorului. Este important ca după o masă copioasă de prânz sau de seară să nu omiţi din schemă o plimbare pe jos sau cu bicicleta.
2. Mănâncă alimentele grele în prima parte a zilei
Micul dejun şi masa de prânz este de preferat să fie mai consistente decât cina, pentru că astfel corpul va avea timpul necesar pentru a digera alimentelor, împiedicându-se astfel depunerea grăsimilor. Prin urmare, este mai bine să-ţi satisfaci poftele culinare în prima parte a zilei şi să renunţi la alimente grase şi prăjituri în timpul serii. Astfel, vei putea să mănânci ceea ce doreşti, însă fără a te îngrijora de kilogramele în plus.
Posteaza comentariu