Beneficii ale consumului de varză
Varza poate fi utilizată pentru a trata lipsa de acid gastric
Dacă organismul tău are un deficit de acid gastric, poți suferi din cauza arsurilor la stomac sau refluxului de acid. Varza te poate ajuta să reduci disconfortul de la nivelul stomacului pentru că stimulează puternic producerea de acid în stomac. Consumul de suc de varză sau zeamă fermentată de varză înainte de masă îmbunătățește digestia.
Varza te poate ajuta să reduci durerile de stomac și ulcerul intestinal
Dacă ai dureri de stomac sau suferi de ulcer gastric, ar trebui să introduci varza în alimentația ta. Conform unui raport publicat pe website-ul Bibliotecii Naționale a Institutelor de Sănătate din Statele Unite, timpul mediu de vindecare pentru persoanele care suferă de ulcer gastric și beau zeamă de varză este mai mic decât în cazul persoanelor care suferă de această afecțiune și nu consumă zeamă de varză.
Efectul negativ al consumului de varză
Varza poate provoca balonare
Varza face parte din familia legumelor crucifere, împreună cu varza kale, broccoli și conopidă. Legumele crucifere conțin rafinoză, care este un zahăr ce se digeră doar în intestinul gros, unde bacteriile care produc metan îl fac să fermenteze. Acest proces produce gaze care, la rândul lor, provoacă balonare.
Ar trebui să mănânci sau nu varză?
În primă fază, încearcă doar să consumi o cantitate moderată de varză și analizează cum răspunde organismul tău. Dacă problema balonării este cu adevărat serioasă în cazul stomacului tău, poți alege să incluzi în dieta ta alte alimente care au aceleași beneficii, dar nu și efectele negative ale acestei legume.
Posteaza comentariu