Se vorbeşte tot mai mult despre contribuţia psihologului/psihoterapeutului în succesul unei cure de slăbire. În ce constă acest ajutor?
Modul în care poate ajuta psihoterapeutul o persoană care doreşte să slăbească constă în primul rând într-o anamneză corectă. Astfel putem afla dacă vorbim strict de o problemă de sănătate, de exemplu o dereglare hormonală sau alte afecţiuni care pot duce la creşterea în greutate. În această situaţie îndemnăm pacienta să meargă la medicul de familie pentru un set complet de analize pentru a vedea de unde vine problema şi cum poate fi sprijinită medical, ne spune Constantin Cornea, psiholog la Clinica Psievolution.
"Apoi încercăm să aflăm când au început problemele cu greutatea, care era cadrul psihologic de atunci şi eventual care sunt gândurile disfuncţionale care stau la baza alimentaţiei excesive din momentul de faţă sau a lipsei de mişcare", explică specialistul.
Principalele probleme psihologice care te pot îngrăşa
Potrivit specialistului, există o serie de problemele psihologice pentru care o persoană poate ajunge supraponderală sau obeză cum ar fi:
1. O stare depresivă provenită în urmă unui eveniment traumatizant: divorţ, decesul unei persoane dragi, şomajul, pierderea unei sarcini.
2.O stare anxioasă ce poate avea la bază o stimă de sine scăzută, anumite sarcini de serviciu, casnice sau familiale ori sociale despre care consideră că o depăşesc.
3.Mâncatul obsesiv-compulsiv care de obicei are loc atunci când mănânci în timp ce faci alte activităţi: în timp ce lucrezi, în timp ce pregăteşti masa sau în timp ce urmăreşti o emisiune la televizor.
4.Mesele prea bogate luate seara, pe principiul faptului că în rest nu are îndeajuns de mult timp.
Persoanele care au probleme cu greutatea ar fi bine să gândească într-un mod holistic abordarea problemei, plecând de la ideea că este bine să viziteze aproximativ în acelaşi timp: medicul de familie, psihologul, nutriţionistul, profesorul de sport.
De ce eşuează o cură de slăbire?
- O stimă de sine scăzută;
- Persoana respectivă se motivează foarte greu în general şi în mod specific în cura de slăbire;
- Lipsa suportului din partea familiei sau prietenilor;
- Apariţia unui stimul negativ puternic cum ar fi: o depresie, o dezamăgire, un eşec în viaţa de cuplu sau în carieră.
Comentarii (1)
Perfect adevarat, in cazul meu sunt valabile toate cele patru cauze pentru care esueaza o cura de slabire. Bun articolul!
Posteaza comentariu