Cea mai bună modalitate de a păstra căpșunile variază în funcție de momentul în care intenționezi să le folosești. Amintește-ți că acestea sunt fructe moi, delicate și trebuie tratate cu grijă.
1. Spală-le înainte de a le mânca
Este important să speli căpșunile doar înainte de a le consuma. Acestea sunt ca un burete, așa că, odată umezite, absorb fiecare picătură de apă, ceea ce înseamnă că se strică mai repede. De asemenea, căpșunile umede au mai multe șanse de a face mucegai.
2. Lasă codițele cât mai mult posibil
Poți prelungi durata de viață a căpșunilor dacă lași codițele cât de mult se poate.
3. Nu lăsa o căpșună să le strice pe toate
Dacă observi câteva căpșuni stricate în recipientul în care le ții, aruncă-le imediat. Mucegaiul care se formează pe ele se răspândește imediat, așa că este mai bine să elimini fructele stricate, înainte de a le afecta și pe celelalte. Dacă achiziționezi caserole de căpșuni de la magazin, întoarce caserola, pentru a analiza toate fructele. Dacă observi câteva căpșuni stricate, caută o altă caserolă.
Unde poți să depozitezi căpșunile?
1. În bucătărie
Dacă intenționezi să mănânci sau să folosești căpșunile în ziua în care le-ai cumpărat, nu este nevoie să le pui în frigider. Le poți lăsa la temperatura camerei, pe masa din bucătărie.
2. În frigider
Dacă nu intenționezi să mănânci căpșunile în ziua în care le-ai cumpărat, cel mai bun loc pentru ele este sertarul de jos al frigiderului. În acest fel, menții umiditatea și împiedici uscarea fructelor. Scoate fructele din recipientul original și pune-le într-un recipient parțial închis, tapetat cu prosoape de bucătărie, pentru a absorbi umiditatea excesivă. Ar trebui să reziste până la 5-6 zile.
3. În congelator
Dacă nu vrei să mănânci căpșunile la câteva zile după ce le-ai cumpărat, cel mai bine este să le pui în frigider. Îndepărtează codițele, taie-le în jumătăți și îngheață-le pe o hârtie de copt. Se lasă într-un recipient etanș sau chiar și într-o pungă care poate fi sigilată.
Comentarii (1)
Dragi tovarasi , Asa cum am mai precizat si la alte cotidiene din breasla,ca incet incet ne transformam intr-o tara de agramati(suntem demult dar inca nu ne dam seama), cei care ar trebui sa dea un exemplu in acest sens sunt cei care-si dau cu parerea in astfel de articole care ma fac sa nu le citesc din start cand observ ce greseli gramaticale se fac inca din faza incipienta. Draga Iulia Mirica, se pare ca nu prea ti-a placut limba romana. Pluralul pentru capsuna este capsune si nicidecum "capsuni"...
Posteaza comentariu