De la decorarea deserturilor până la prepararea șerbetului, petalele de trandafir au fost utilizate intern timp de mai multe secole, cu efecte curative deosebite. Beneficiile trandafirilor au fost confirmate și cu ajutorul cremelor, loțiunilor sau suplimentelor care îmbunătățesc vizibil aspectul pielii și previn durerile articulare. Apa de trandafiri este des întâlnită în ritualul de îngrijire a feței, iar extractul de trandafiri constituie baza parfumurilor apreciate în întreaga lume, dar știai că trandafirii te pot ajuta și să-ți reconturezi silueta?
Ceaiul de trandafiri susține procesul de slăbire
Acest ceai stimulează digestia și este ideal să-l adaugi în cadrul meniului zilnic pentru a elimina mai rapid kilogramele în exces. În plus, ameliorează aspectul pielii, reduce stresul și te ajută să fii mai optimistă.
Îl poți cumpăra de la magazin sau îl poți prepara chiar tu acasă. Beneficiile obținute te vor convinge să-l savurezi din ce în ce mai des.
Iată ce avantaje îți oferă ceaiul de trandafiri când vrei să slăbești:
1. Neutralizarea inflamațiilor
Trandafirii au un efect antiinflamator accentuat datorită cantității ridicate de antioxidanți. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că există o legătură directă între inflamațiile persistente și acumularea kilogramelor în plus, așa că o ceașcă din acest ceai aromat este soluția pentru a-ți recontura silueta fără să te înfometezi.
2. Reducerea poftelor alimentare și controlul apetitului
Depășești mereu totalul de calorii pe care ți l-ai planificat din cauza poftelor care apar între mese sau pentru că ai tendința să mănânci foarte mult dacă ai evitat gustările până la o anumită oră?
Ceaiul de trandafiri te va ajuta să nu faci excese alimentare și să reduci treptat caloriile pe care le consumi pentru că elimină pofta de dulce și ține sub control apetitul timp de câteva ore. Favorizează relaxarea și liniștea interioară și vei vedea că nu te vei mai gândi tot timpul la mâncare, ci vei începe să ai o abordare obiectivă față de dietă și sănătatea ta, fără să ai impresia că nu vei rezista fără gogoși sau prăjituri.
Nu conține cafeină, fiind alternativa ideală pentru cafea, sucuri de tip cola, ceaiul negru sau cel verde.
Îl poți savura fără grijă la orice oră, fiind potrivit atât la micul dejun, în cursul după-amiezii sau înainte de a merge la culcare.
3. Eliminarea problemelor digestive
Ceaiul de trandafiri dă un impuls util digestiei, prevenind constipația, diareea sau crampele abdominale. Asigură evacuarea toxinelor la momentul potrivit, accentuând astfel efectele unui meniu sănătos pentru reducerea greutății. De asemenea, ceaiul de trandafiri favorizează proliferarea bacteriilor benefice la nivelul tractului intestinal și previne toxiinfecțiile alimentare.
4. Stimularea imunității
Cum să slăbești dacă te îmbolnăvești tot timpul? Această băutură te menține sănătoasă, astfel încât să poți urma constant un meniu util și să observi reconturarea siluetei treptat, fără restricții drastice. Previne infecțiile respiratorii, reduce perioada de refacere a organismului și luptă eficient împotriva tuturor infecțiilor datorită conținutului ridicat de vitamina C.
5. Detoxifierea organismului
Acest ceai asigură eliminarea substanțelor nocive din organism. Are un efect diuretic și de detoxifiere, fiind un remediu esențial pentru purificarea întregului organism și prevenirea pietrelor la rinichi.
În plus, studiile realizate au arătat că menține sănătatea vezicii urinare și reduce riscul de infecții urinare.Nu ezita să consumi în fiecare zi 2-3 cești de ceai de trandafiri pentru a slăbi fără o dietă complicată și a reveni la o stare de spirit pozitivă, marcată de mult optimism și zâmbete.
Posteaza comentariu