De ce produsele Inedit?
Pe lângă faptul că experiența își spune cuvântul, produsele Inedit au un proces de fabricație bazat pe o prelucrare corectă, dar și de calitate a boabelor de soia, care ulterior sunt combinate cu ingrediente și condimente atent alese.
Am descoperit că boabele de soia folosite pentru obținerea acestor produse se hidratează în jur de 10 ore, apoi prin presare se obține laptele de soia atât de necesar nouă în perioada aceasta. Te întrebi cum se obține și pateul din soia? Simplu. Se fierb boabele de soia sub presiune și mixare, apoi se obține un pateu numai bun de întins pe pâine.
Atunci când rămâi în pană de idei, nu ai suficient timp să gătești sau pur și simplu îți dorești să mai schimbi meniul, îți poți îndrepta atenția către gama de produse Tartinero, sub forma pastelor tartinabile. Pot fi consumate atât ca aperitive, cât și ca gustări între mese. De fapt, nici nu trebuie să aștepți postul pentru a le consuma pentru că sunt absolut delicioase și pot fi integrate cu succes într-o alimentație echilibrată. Mai mult decât atât, pastele tartinabile Tartinero sunt pe bază de tofu sau năut, bogate în proteine și nu conțin coloranți, conservanți sau potențiatori de gust.
Acestea fiind spuse, iată ce sortimente ai la dispoziție:
1. Tartinero - Pastă de tofu cu sos de soia
2. Tartinero – Pastă de tofu cu ceapă
3. Tartinero – Pastă de tofu cu sos de muștar
4. Tartinero – Pastă de năut Hummus
Cum poți consuma aceste paste tartinabile?
Sunt delicioase cu pâine neagră prăjită, cu ardei gras, dacă nu vrei să consumi prea multă pâine sau alături de felii proaspete de castraveți.
Mai multe informații despre produse găsești aici. Tu ce mănânci în perioada postului?
Posteaza comentariu