Alegerile alimentare pe care le faci sunt esenţiale atunci când vrei să slăbeşti. Mai mult, dacă asociezi corect alimentele şi mănânci echilibrat vei scăpa de kilograme fără să-ţi afectezi organismul. Află de la specialişti care sunt cele 12 reguli esenţiale!
Ca să ştii ce să nu consumi în timpul curelor de slăbire şi să aplici trucuri utile îţi prezentăm câteva sugestii venite de la prof. dr. Pavel Chirilă, medic primar boli interne, în cartea recent lansată în colaborare cu cu Cristela Georgescu (absolventă a programului Plant Baise Nutrition, Cornell University, S.U.A) şi Mădălina Popescu (specialistă în imunologie şi alergologie clinică) şi intitulată "Nu hrăni cancerul!"
12 reguli ca să slăbeşti sănătos:
Regula numărul 1
Exclude complet alimentele rafinate, cum ar fi zahărul, făina albă, sarea extrafină, margarina, uleiul rafinat. De asemenea, nu trebuie să consumi nici alimentele care conţin aceste ingrediente.
Regula numărul 2
Exclude alimentele care conţin aditivi alimentari nocivi (E-uri).
Regula numărul 3
Alimentele pe care le poţi consuma în siguranţă în fiecare zi sunt: cerealele integrale, fructele, legumele, zarzavaturile, legumele, lactatele fermentate (iaurt, chefir, sana, lapte bătut, brânza de vaci), ouă (maxim 3 pe săptămână), ciuperci, miere de albine, peşte (2-3 porţii pe săptămână) şi carne slabă (1-2 porţii pe săptămână).
Regula numărul 4
Ai grijă la provenienţa alimentelor pe care le alegi. Este recomandat ca, pe cât posibil, să fie bio sau crescute la ţară fără îngrăşăminte chimice.
Regula numărul 5
Prof. dr.
Chirilă susţine că ar fi ideal să ai 2 mese pe zi, între orele 10:00 - 11:00 şi 18:00 - 19:00, deoarece astfel nu se suprapun fazele de ingestie, absorbţie, metabolizare şi eliminare.
Regula numărul 6
Dimineaţa pe stomacul gol este recomandat să bei 300-400 mililitri de apă plată sau apă călduţă cu zeamă de lămâie.
Regula numărul 7
Între mesele principale este de preferat să consumi numai sucuri proaspete de legume/fructe sau ceaiuri din plante medicinale neîndulcite.
Regula numărul 8
Este de preferat să nu găteşti excesiv alimentele. Alege ca metodă de gătit cuptorul, fierberea sau prepararea la aburi atunci când vrei să faci cereale, leguminoase (năut, linte, mazăre, fasole boabe, soia), carne şi peşte.
Celelalte alimente trebuie să le consumi în stare crudă, excepţie fac doar persoanele care au probleme gastrointestinale.
Regula numărul 9
În alimentaţia ta zilnică trebuie să predomine cerealele integrale şi fructele.
Regula numărul 10
Ca să ajuţi organismul să consume din rezervele proprii şi să slăbeşti este important să reduci cu 25-50% cantitatea de alimente pe care obişnuieşti să o consumi pe parcursul unei zile. Astfel, în funcţie de obiceiurile tale alimentare trebuie să te obişnuieşti să micşorezi porţiile pe care le consumai.
Regula numărul 11
Ca să eviţi situaţia în care mănânci pe nerăsuflate o porţie mică, după care ai senzaţia că nu te-ai săturat există un truc: mănâncă încet şi mestecă de 10-15 ori fiecare îmbucătură înainte de a fi înghiţită.
Regula numărul 12
Mişcarea zilnică este foarte importantă. Chiar şi mersul pe jos (30-60 de minute) practicat în fiecare zi te va ajuta foarte mult.
Dacă adaugi şi alte sporturi preferate, rezultatele vor fi mai spectaculoase. (Foto: iStockphoto)
Comentarii (3)
Dupa parerea mea,cele 12 reguli seamana foarte bine cu alimentatia dupa grupa de singe.Eu folosesc aceasta "dieta " de mia bine de un an si jumatate si am slabit 20 DE KG.
pot sa spun ca ma ajutat regulile.
Referitor la puncutl 6 as recomanda in loc de lamaie cu apa, pulbere de orz verde cu apa. Lamaia este acida si va forta corpul sa cedeze Ca si alte minerala necesare tesuturilor pentru a neutraliza aciditatea si a stabili un echilibru necesar organizmului. Rezultatul va fi, oase mai slabe, iritabilitate, senzatia de foame si un sistem imuitar scazut. Punctul 9, este fals. Cerealele sunt acide si fructele in general la fel. Alimentatia omului trebuie sa fie preponderent alcalina si nu acida. Va rog sa va documentati.
Posteaza comentariu