Cum îți dai seama că nu mai ești în formă

Ai observat că blugii tăi skinny nu îți mai vin la fel de bine ca înainte? Pe lângă acest detaliu, mai există câteva lucruri care te ajută să îți dai seama că nu mai ești în formă. Iată care sunt acestea!
Modalitățile prin care realizezi că nu mai ești în formă

1. Ai probleme cu somnul


Dacă te întorci pe toate părțile în pat înainte de a adormi, s-ar putea să fie din cauza faptului că nu faci suficientă mișcare și, implicit, nu mai ești în formă. Uneori, când nu ai consumat destulă energie în timpul zilei, este destul de greu să adormi seara. Încearcă să faci exerciții și să te soliciți la nivel fizic, pentru că vei reuși să adormi mai bine și să ai un somn liniștit.

2.
Te simți deprimată


Este absolut normal să te simți deprimată după o despărțire, când te cerți cu un prieten apropiat sau când nu reușești să faci un proiect așa cum ți-ai propus. Este normal să fii mai sensibilă chiar și în timpul acelei perioade din lună. Dar dacă te simți deprimată din senin, fără niciun motiv anume, s-ar putea să fie din cauza faptului că nu faci destul exerciții fizice. Acestea îți ajută organismul, dar și mintea și sufletul. Endorfinele care sunt eliberate după o sesiune de exerciții pot fi incredibil de satisfăcătoare și să-ți reducă în mod considerabil starea de depresie.

3.
Ești predispusă la accidentări


Ai simțit vreodată că nu poți merge câțiva kilometri fără să ai probleme? Acest indiciu poate fi un semn major al faptului că organismul tău are nevoie de mișcare. Dacă nu au fost cauzate de un accident sau de alte probleme, aceste dureri sunt semnale pe care ți le dă organismul tău că ceva nu funcționează corect. Nicio persoană nu este total simetrică și avem cu toții dezechilibre musculare, însă prin consolidarea mușchilor vei reuși să scapi de aceste probleme.

4.
Te simți obosită mereu


Tuturor ni s-a întâmplat să stăm mai mult seara să ne uităm la serialul preferat, când ar fi trebuit să dormim. Dar dacă te simți obosită tot timpul, s-ar putea să fie nevoie să-ți faci o rutină cu exerciții. Poți scoate câinele la plimbare, ieși în parc, chiar și face cumpărături. Nenumărate studii au ajuns la concluzia că oboseala este corelată cu lipsa de mișcare. Fără activitate fizică, organismul uman stagnează. Când faci mișcare, ajuți corpul să aibă energie.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod