Mi-ai spus să nu mă mai întorc. Să nu te mai caut, dar n-am putut. M-am întors la uşa ta ca un câine plouat. Mi-ai deschis. Am stat de vorbă. Nu m-ai lăsat să intru şi eu am ştiut că s-a terminat, dar aveam nevoie de trupul tău ca un drogat de-o nouă doză.
Vedeam că eşti nefericită, ştiam că dragostea noastră se transformase într-o maladie nevindecabilă, dar te iubeam, aşa bolnăvicios, fără speranţă, mai voiam să-ţi simt parfumul, să-ţi ating buzele.
Şi bărbaţii au suflet. Parfumul tău ca o îmbrăţişare l-am rătăcit în viitor!
Am uitat durerile, mi-au rămas doar amintirile plăcute, cum stăteam noi, doi, pe balcon şi priveam oraşul nesfârşit ca o mare
paul-teodorescu