Nu ştiu în cât timp te-ai vindecat tu, nu mai ţin minte în cât timp m-am vindecat eu, dar nu te-am uitat. Te car cu mine prin lume până la moarte. Am uitat durerile, mi-au rămas doar amintirile plăcute, cum stăteam noi, doi, pe balcon şi priveam oraşul nesfârşit ca o mare, cum tu îţi făceai planuri de viitor, optimismul tău pe care nu mi-l puteai transmite. Eram atât de nemuritor în acele clipe. Mă simţeam important, superior, nu puteam să mă opresc din drum şi să mă gândesc la o viaţă lângă tine.
Mă pregăteam să cuceresc lumea. Dar, după marea bătălie, nu ştiu de ce, primul meu gând a zburat către tine. Nu mi-a mai rămas nicio cale de întoarcere. M-ai schimbat cu un alt bărbat, mai puţin visător şi ai călătorit în viitor. De pe margine te privesc, iar, uneori noaptea, parfumul tău mă împresoară ca o îmbrăţişare caldă şi mă sărută în somn.
Posteaza comentariu