Îmi încalţ bocancii, îmi pun haina groasă, pe cap îmi trag un fes demodat. Mănuşile s-au găurit la un deget. Pornesc prin zăpadă. Pornesc să te caut. Câmpul e pustiu, frigul mă împresoară, dar sper să te găsesc. Urmele mele desenează o linie întreruptă ce se pierde în zare. Mă pierd şi eu.
Am plecat la drum din disperare. E o călătorie în timp, e o furie. O să ajung la casa mică din lemn, o casă din poveste pe care cu braţele mele ţi-am ridicat-o, iar tu te afli acolo, la gura sobei şi mă aştepţi cu o cană de ceai în mâini.
Şi bărbaţii au suflet. Nu mai pot să aştept primăvara. Mi-e dor de aroma ta de ceai verde!
E tot mai frig, iar zâmbetul tău e singura certitudine de care pot să mă agăţ. Parfumul părului tău, atingerea, toate sunt cadouri care mă aşteaptă dacă ajung
paul-teodorescu