Mă gândesc că o să zâmbeşti, o să mă întrebi de ce am bătut atâta drum, de ce nu am aşteptat primăvara că tu, oricum, n-ai fi plecat nicăieri.
E tot mai frig, iar zâmbetul tău e singura certitudine de care pot să mă agăţ. Parfumul părului tău, atingerea, aroma de ceai ce ţi-a cotropit buzele, toate sunt cadouri care mă aşteaptă dacă ajung, dacă nu mă rătăcesc.
Am plecat spre tine din dragoste. Nu mai pot să aştept primăvara, nu mai pot să aştept o nouă ocazie, un timp potrivit ca să te îmbrăţişez. Mi-e dor de aroma ta de ceai verde.
Posteaza comentariu