I-am citit din carte şi ea m-a ascultat. Îmi sorbea cuvintele şi ştiam că nu o să mă uite niciodată. Apoi, s-a învelit cu plapuma caldă, a închis ochii şi a adormit.
Am stins veioza, mi-am pus braţul sub cap şi îi ascultam respiraţia. Poate asta înseamnă fericirea, acele cinci minute în care sunt atent la respiraţia femeii iubite care doarme, care visează.
Timpul a îngheţat între noi, curge dar nu-l mai simţim. Ascult suspendat o respiraţie uşoară de care m-am îndrăgostit demult. Mă pregătesc să adorm, dar ştiu că somnul va veni greu. Înainte voi fi luat în primire de gânduri, de temeri şi doar respiraţia ei îmi poate aduce liniştea pe care o caut.
Posteaza comentariu