Când mi s-a pus pata să divorţez căpătasem aşa o aversiune pentru fostul meu soţ încât parcă nu l-aş fi iubit niciodată. Am fost căsătoriţi patru ani şi în ultimul an parcă intrasem într-o rutină. Eu am cunoscut pe altul şi mi s-au aprins călcâiele, aşa că n-a mai fost cale de întoarcere de la divorţ. Acum, după cinci ani de despărţire, în care am încetat orice legătură, i-am descoperit întâmplător blogul, şi mi-am dat seama ce am pierdut. M-am reîndrăgostit de omul care mi-a fost cândva jumătatea hărăzită de Dumnezeu, iar eu i-am dat cu piciorul. Din păcate pentru mine e prea târziu. El e deja cu alta.
Căsătoria mea cu Mircea a fost din dragoste, fără îndoială. Lucram în acelaşi loc, eram de-o seamă, studenţi amândoi. El s-a lăsat cam greu la început, mai degrabă eu am fost aia cu iniţiativa, dar când a început să mă iubească, a făcut-o temeinic, cum ştia el să le facă pe toate. Pentru mine, Mircea a fost şi iubit şi prieten. Avea un fel aparte de a fi alături de oameni şi îşi făcea foarte uşor prieteni. Înţelegător, preocupat de casă, de familie, niciodată nu ne-am certat noi doi, poate mici ciondăneli inerente, dar relaţia se baza foarte mult de comunicare şi înţelegere reciprocă. El era un tip foarte blând, avea aproape maniere efeminate, ceea ce în ochii unora părea cam ciudat.
Eu, mai abruptă şi de prea multe ori nepăsătoare sau neatentă cu cei din jur, cred că m-am înstrăinat fără să vreau de el. Din timpul facultăţii am început s-o luăm pe căi diferite. Eu mi-am schimbat locul de muncă la scurtă vreme după ce ne-am căsătorit, iar meseria pe care am îmbrăţisat-o m-a purtat prin multe deplasări în primii ani de carieră. Mircea a preferat să rămână acasă, să fie elementul stabil al familiei şi din punct de vedere al carierei a rămas un pic în urma mea. Nu am înţeles niciodată de ce s-a lăsat el pe tânjeală, pentru că atunci când l-am cunoscut era un tip mai ambiţios ca mine.
Discrepanţa asta dintre nevoile şi ambiţiile noastre personale, faptul că eu am început să mă învârt într-o altă lume, să cunosc alt soi de oameni, toate au dus la o diferenţă vizibilă de mentalităţi între noi. Dacă la început îi povesteam cu plăcere ce mi se întâmpla la job, ce fac, ce gândesc, a venit vremea să mă simt obosită să tot repet acasă ce făceam la serviciu. Bune sau rele, le împărţeam cu colegii, nu şi cu soţul. De la asta până la inapetenţa sexuală n-a mai fost decât un pas. În ultimul an de căsnicie practic viaţa noastră sexuală tindea către zero. Iar lipsa dorinţei era la mine.
Când l-am cunoscut pe Dinu, într-o delegaţie, a fost declanşatorul care mi-a arătat că ceva nu mergea în căsnicia mea. M-am amorezat de el pentru că era exact acel bărbat pe care eu îl visasem întotdeauna, şi pe care nu-l mai aveam acasă. Mircea se plafonase, era un profesoraş de provincie, în timp ce Dinu era pe vârful valului, un bărbat care câştiga bine, arăta bine, era admirat şi dorit.
N-am avut o aventură cu Dinu decât ceva mai târziu, când am ajuns acasă şi l-am anunţat pe Mircea că între noi totul e fad şi mort, şi că vreau să divorţăm. Eliberată de acest obstacol din mintea mea, am plecat în aventura cu Dinu, care odată consumată mi-a arătat că de fapt nu ne potriveam şi că nu el era cel cu care-mi voi legăna nepoţii pe genunchi. Totuşi, ce mi se întâmplase fusese suficient de puternic ca să-mi dau seama că nici pe Mircea nu-l mai vreau. Relaţia noastră tot moartă era.
El, însă, tot mai spera. Probabil că m-ar fi primit înapoi chiar şi după aventură, aşa că s-a tot străduit să mă convingă să nu divorţăm. Strădaniile lui nu mi-au părut decât nişte piedici inutile puse în calea dorinţei mele de libertate. Aşa că am ajuns în scurt timp să trec de la indiferenţa pe care credeam că o am faţă de el, la ură. Îl uram pentru că se crampona de mine. Mi se părea că o face din interes, pentru că eu eram mai sus ca el pe scara socială sau financiară.
Până la urmă, cu bocete, tentative de suicid din partea lui şi lamentaţii am reuşit să divorţăm. Eram liberă în sfârşit. Nu eram neapărat şi fericită, dar simţeam că în căsnicia aia mă sufocam. Şi credeam că voi găsi uşor un alt bărbat corespunzător nevoilor mele şi statutului. În ciuda faptului că Mircea a tot încercat să păstrăm legătura, eu i-am tăiat întotdeauna legăturile cu mine. L-am descurajat şi refuzat cu ostilitate. De câte ori încerca să vorbim îmi imaginam că e încă o dorinţă de a lui de a mă recuceri. Şi-mi făcea silă.
Au fost până acum cinci ani de încercări. Viaţa nu a fost mai bună cu mine. Nici mai rea. Din punct de vedere financiar sau al carierei toate mi-au mers din plin. Sunt bună în ceea ce fac, apreciată, bine poziţionată şi bine plătită, sunt ceea ce se cheamă o femeie de carieră şi de succes. Dar ce folos că sunt singură, la nici 30 de ani. Bărbaţii nu trag la femeile de succes, nu le plac. Le preferă mai degrabă pe cele nevolnice, care să fie dependente de ei. Aşa că ultimii mei cinci ani au fost un şir de aventuri, legături, relaţii de scurtă durată şi multe dezamăgiri sentimentale.
Luna trecută am descoperit, din întâmplare, blogul personal al lui Mircea. Nu e celebru, el a rămas în continuare low profile, îşi face meseria şi încearcă să trăiască. Am stat într-o noapte şi am citit postările lui din ultimii ani. Nu m-am îndurat să las niciuna necitită. M-am îndrăgostit practic din nou de el. Sau poate mi-am retrezit sentimentele ascunse adânc pe care le-am avut întotdeauna pentru el. Am descoperit în textele acelea omul de care m-am îndrăgostit acum aproape zece ani. Bărbatul cald, sensibil, inteligent şi iubitor. Răzbate dragostea din textele lui, dar ce folos că acum dragostea asta e îndreptată spre altă femeie. Vorbeşte acolo despre ea aşa cum probabil a vorbit cândva şi despre mine. O iubeşte, o ocroteşte şi îşi construieşte viaţa în jurul ei, aşa cum a făcut-o şi cu mine, cu familia noastră pe care eu cu inconştienţă am distrus-o. Acum e prea târziu, îmi dau seama că nu-l mai pot recuceri pe Mircea, dar mă doare şi mai tare faptul că realizez cât de proastă am fost, ce am avut şi ce am pierdut. Şi măcar dacă n-aş fi dat peste blogul ăla, aş fi trăit în continuare cu iluzia că divorţul a fost o decizie bună.
Acum trăiesc şi cu vina şi cu dragostea asta renăscută şi care va trebui înăbuşită cumva.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
© Copyright:
Poveste adevărată: "Am fost o proastă că am divorţat!"
Când mi s-a pus pata să divorţez căpătasem aşa o aversiune pentru fostul meu soţ încât parcă nu l-aş fi iubit niciodată. Am fost căsătoriţi patru ani şi în ultimul an parcă intrasem într-o rutină. Eu am cunoscut pe altul şi mi s-au aprins călcâiele, aşa că n-a mai fost cale de întoarcere de la divorţ.
Comentarii (16)
Foarte frumos articolul.Daca am pune lucrurile,trairile, etc mai des in balanta ,am lua decizii mai bune,
Greseala,corect "Barbatii nu vor femei de cariera".clar!vanzatoarea de la colt n-o vreti?Nu pt ca n-are salariu destul de mare.Atunci ce vreti?
In opinia mea , nu stiu cum sa-ti zic , dar ai gresit pt ca ai avut pe acel cineva care sa te iubeasca neconditionat si sa-l iubesti si tu pp ca se subintelege ca-l gaseai si atragator din punct de vedere fizic da?Este logic ca da , in mod normal . Ai avut serviciu bun deci ai avut tot ce-ti puteai dori , da ? Ai gresit si zici ca ai 30 de ani si te plangi ca esti singura ,te-as fi inteles daca spuneai ca era esential sa muncesti mai mult ca sa te poti intretine pe tine si pe el sau alte situatii neplacute , dar asa....Deci tu ce cauti aici cu povestea asta ? practic te expui la critica masiva a multora care sunt mult mai tinere , care le merge mult mai prost din toate punctele de vedere gen trebuie sa munceasca pe rupte intr-o firma ca sa se poata intretine.Deci nu inteleg.Cea mai mare teama a foarte multor fete incepand mai ales la 24 este sa nu ramana singure sa nu se lase atat de prinse de munca incat sa uite cum este efectiv sa aiba o viata sociala ceva in afara serviciului eu ma uit ca in momentul asta n-am viata sociala deloc altceva in afara de serviciu si ma face sa ma intreb unde voi ajunge pt ca deprimarea m-a ajunge din urma pe zi ce trece si sunt tot mai singura desi incerc din greu sa intalnesc pe cineva si sa mearga bine.Si tu ai avut ce-si doresc multe altele ca mine si nu stiu te astepti sa te compatimeasca cineva.Cuvintele sunt fara rost in a-ti spune cum esti.Stii si singura.Dar ai si tu dreptate o data:da,barbatii vor femei de cariera.Nimic mai adevarat de atat asa este si pt barbatii care citesc aceste randuri voi nu va ganditi oare ce se afla in spatele acelei cariere?oare de tipa aia munceste atata de mult sunt 2 alternative fie este o obsedata de control absolut si putere fie munceste ca sa poata trai si acum fiti realisti cati isi mai permit sa nu munceasca in tara asta?Decat sa devina prostituate mai bine sa devina obsedate de munca sa faca bani muncind din greu si nu pe sosea sau cine stie pe unde.
nu-si au nici un rost regretele.sunt doar amintiri care ne produc senzatii placute sau neplacute in momente de singuratate si,nu confunda iubirea cu ele. va apare si"ROMEO"tau. mult succes!
ce seamana povestea asta cu... ...cu mici exceptii, bineinteles. :p Si ma intreb: chiar primiti povesti pe adresa redactiei sau inventati unele, avand in vedere propriile experiente? Acuma, poate exagerez yo (desi imi pot da seama ca tu scrii/ corectezi ineptiile astea), dar multe dintre povestile "cititoarelor" seamana cu viata ta.
ma regasesc in tot ceea ce spui .am pus cariera mai presus de orice si nu miam dat seama cind miam pierdut casnicia am momente cind regret fte mult decizia pe care am luat-o in pripa ,,,imi pare rau dar timpul nu mai am cum sa il intorc
Draga mea greseala sau nu...ceea ce-ai facut ramane bun facut si s-a intors la tine in aceeasi maniera in care ai oferit..invata din intamplarea aceasta ca pe viitor sa apreciezi si omul de langa tine...(asta daca merita apreciat)...cu siguranta avem caractere diferite...dar din cate ai dezvaluit, acum esti o femeie de succes, cu o cariera de invidiat...deci o femeie puternica....care unde scuipa, nu linge...
Cand iubesti,te simti egal,nu superior,din nici un punct de vedere.Ai realizat apoi ce porci sunt unii barbati,si ai facut diferenta.Ai avut parte de sex,pasiune,tentatii,libertate...Dar nu au umplut golul.Au fost experiente fara amprenta securitatii,increderii,iubirii adevarate...etc Practic nu degeaba casnicia are farmec.Este minunat sa ai un barbat doar al tau,care poti sa l saruti din cap pana in picioare,si sa faci ce vrei cu el....cand vrei,unde vrei....:)) Relatiile pasagere ma dezgusta,deoarece realizez ca sunt doar un pion,si nu pot avea incredere,si nu ma simt nicicum...mai degraba murdara! Probabil inainte de casnicie da...Dar dupa ce ai ales un barbat (mai ales vreo raritate) tine de el.Crede ma,nimeni nu ti poate oferi ceva extra,decat iti ofera barbatul tau...din contra! Si atunci cand vine greul,sa continui sa i fii alaturi asa cum ai jurat in Biserica.Pentru ca asta i farmecul casniciei...mai degraba la greu decat la bine.O relatie monotona se poate colora.Toti cadem in plasa rutinei...dar stim cu totii ca este doar un hop....Nu i nimic...ai luat o palma zdravana de la viata.Capul sus! In cel mai rau caz,puteai sa o tii cu o aventura sa te lecuiesti,dar nu sa divortezi! Imi imaginez cat te poate durea faptul ca acum mangaie o alta femeie...
Grea situatie trebuie sa fie pt tine.Nu esti singura care a trecut prin asa ceva.Si eu am trecut prin ceva cu ani in urma.Dar din fericire suntem din nou impreuna.Sfatul meu este sa iti vezi mai departe de viata in conditiile in care el este deja intr-o relatie.Ai face rau unor persone care nu au nici o vina pentru suferinta ta.
Parerea mea este ca dragostea ta nu are cum sa renasca pt un om pe care l-ai abandonat, pe care de fapt nu l-ai iubit niciodata. Cand ti-a fost bine tie nu te-ai gandit ce simte el iar acum cand ii e bine lui, tu hopa te-ai reindragostit. Nu , nu este iubire ce simti ci doar durere, furie si neputiinta in fata propiei tale greseli pe care acum nu mai ai cum sa o indrepti. El a primit a doua sansa cu altcineva si ar fi bine ca si tu sa -ti vezi de viata ta si sa-l lasi . Reaparitia ta in viata lui n-ar aduce decat confuzie si suferinta altei femei care poate nu merita sa-i faci rau si care stie sa-l aprecieze asa cum tu nu ai facut-o.
Uneori luam decizii pripite asa simtim atunci ,poate ca in casnicie lucrurile nu sunt mereu roz apare monotonia dragostea mai dispare nu mai este ca l-a inceput ,gasim alta persoana dar de multe ori nu este alegerea buna si ne intoarcem tot l-a sotul nostru iti doresc sa-ti gasesti fericirea si sa-ti intemeiezi o familie un copil face viata mult mai frumoasa noroc mult
M-a pus pe ganduri ceea ce ti s-a intamplat...sincer in unele descrieri ale tale ma regasesc..mereu nemultumita si obsedata de perfectiune..aceasta poveste m-a oprit putin in loc si mi-a deschis un alt orizont. Acum realizez ca poti invata din greselile altora.
poate nu kiar asemanotor ... dar cu aceleasi consecinte ... kiar de la inceput imi dadeam bine seama ca gresesc .. doarc era prea tirziu si nu puteam face nimic, spre fericire el a tot incercat sa te aduca in familia voastra .. pe mine nu ... si asta doare mult
sincer imi pare rau
Poate acuma şi-a dat seama în ce constă fericirea,şi ce inseamna cuvintul FERICIREA....
Stiu cum e sa iti dai seama dupa ani de zile, ca ai dat cu piciorul unei relatii, pentru a alerga dupa cai verzi pe pereti...
Posteaza comentariu