Copiii loviti in mod frecvent la varsta de 3 ani ajung ca la 5 ani sa fie foarte agresivi, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Tulane University. Acest rezultat vine in sustinerea unui alt studiu al oamenilor de stiinta de la Duke University, care au scos la iveala faptul ca micutii "altoiti" la varsta de 1 an ajung sa aiba rezultate scazute la testele psihologice de aptitudini cognitive realizate la varsta de 3 ani. Ce sa mai vorbim despre "urmele" lasate, pentru tot restul vietii, asupra psihicului? Acestea sunt devastatoare.
Din pacate, inca mai exista multi parinti care sunt de parere ca violenta este "spre binele copilului, pentru ca il face sa realizeze ca a facut o greseala pe care nu o va mai repeta".
Disciplinarea copilului nu se realizeaza prin lovire sau alte forme de pedepsire corporala, oricat de mult ar fi gresit acel suflet. Academia Americana de Pediatrie considera ca este mult mai constructiva "strategia" prin care se limiteaza timpul copilului de a iesi la joaca alaturi de prieteni. Astfel, prichindelul va avea un ragaz in care poate reflecta la comportamentul si consecintele actiunilor sale. Daca la acestea se adauga o comunicare eficienta a parintilor cu micutul, cu siguranta problemele isi vor gasi o rezolvare eficienta.
Potrivit studiului realizat de cei de la Tulane University, la dezvoltarea agresivitatii copilului contribuie si alti factori: lipsa de afectiune a mamei, violenta si agresiunea dintre parinti, stresul maternal si depresia, abuzul parintilor de alcool etc.
"Nu vreau sa devin un monstru ca el..."
Valentina, acum in varsta de 19 ani, imi povesteste ca inca de mica a fost batuta de tatal ei, iar "urmele psihice" se simt si acum si se vor simti pentru mult timp: "Am facut parte dintr-o familie in care inca de mica am vazut si am simtit ce inseamna sa primesti rafale de umilinte, amenintari si batai. Deseori am cazut victima in fata unui tata violent, care, la randul lui, a cunoscut violenta, plin de frustrari, avid de putere si control.
De multe ori, stateam tintuita in pat, tremurand de frica la vederea umbrei uriase care parea sa nu se mai opreasca din lovituri. Era perioada in care ma dezvoltam ca individ, iar singurele sentimente pe care le aveam erau de frica, vinovatie si umilinta. Bataia pe care o primeam nu avea un motiv anume, dar trebuia sa existe macar o data pe saptamana. Eram foarte mica, dar amintirile imi sunt foarte proaspete si nu le pot sterge din minte. Pana acum nu am avut un comportament agresiv, asta pentru ca duc o lupta continua cu mine insami, imi inabusesc pornirile insetate de a lovi.