Din punctul de vedere al parintilor, opiniile acestora vis-a-vis de
disciplina si pedeapsa par sa nu depinda in totalitate de clasele
sociale sau etnice sau de grupul cultural de apartenenta. Mare parte
din atitudinea noastra este influentata de propria experienta de
copil. Problemele pe care le acuza majoritatea parintilor tin de
dificultatea pe care o intampina in a-si aminti cum era cand erau copii.
Este mult mai simplu sa reactionezi la ceea ce a facut copilul tau decat
sa incerci sa intelegi semnificatia actelor sale; sa te comporti ca si
cum ar fi perfect normal ca un copil de 2 ani sa reactioneze asa cum este
de asteptat sa o faci tu, un adult. Cand un copil de 2 ani isi loveste
fratiorul sau surioara - nou intrati in familie - din gelozie, reactia
lui nu seamana deloc cu aceea a unui adult. Bineinteles ca micutul in
varsta de 2 ani trebuie sa stie ca nu acceptam un astfel de comportament
si ca noi suntem obligati sa-l aparam pe bebelus - dar asta nu inseamna
ca trebuie sa-l pedepsim manati de furia si oprobiul ce ne-ar anima
vis-a-vis de un adult care ar fi vinovat de o astfel de fapta.
Este cu mult mai usor sa te comporti ca un parinte ce "isi acorda un timp de gandire" inainte de a lua atitudine fata de copilul aflat in culpa - daca la randul tau ai fost un copil cu astfel de parinti - desi foarte multi parinti depun un efort constient si deliberat de a face pentru copiii lor ceea ce propriii parinti nu au facut pentru ei, in copilarie. Uneori aceasta dorinta se traduce prin hotararea de a nu aplica o "corectie fizica", pentru ca aceasta iti readuce in minte spaima pe care tu insuti ai trait-o, precum si inutilitatea acestui gen de pedeapsa. Alti parinti gandesc: "n-a fost nici o nenorocire ca am mai luat cate o bataie, din cand in cand". Adevaratul sens al acestei sentinte este ca, in calitate de adulti, nu putem accepta ideea ca parintii nostri n-au fost perfectiunea intruchipata. A accepta imperfectiunea propriilor parinti si a constientiza in acelasi timp calitatile pentru care ii iubim si-i admiram reprezinta o cale mai usoara pentru noi de a deveni parinti ce "gandesc", constienti de propriile imperfectiuni. Acest fapt ne va ingadui sa-i permitem copilului sa ne contrazica, atunci cand - poate - gresim.
Bataia regulata este cu totul altceva, reprezinta un mod de a folosi forta ta de adult pentru a inspaimanta si a obliga un copil sa ti se supuna. Copilul nu poate invata prin bataie cum sa inteleaga de ce anumite comportamente ii sunt cerute, el poate intelege doar sa nu le manifeste. Doar intelegand motivul pentru care ii sunt cerute anumite comportamente si motivul pentru care nu are voie sa se comporte de o anumita maniera - ex. pentru a-i proteja pe altii sau proprietatea, din respect pentru simtamintele, nevoile si dorintele altora - autodisciplina poate fi invatata. Cand batem un copil, adulti fiind, inseamna ca am incetat sa mai gandim (reflectam). De ce sa nu incercam sa explicam copilului care este motivul pentru care la varsta de 2 ani nu trebuie, nu are voie sa faca ceea ce tocmai a facut? Poate nu o facem pentru ca uneori, daca ar fi sa fim sinceri, nici nu exista un motiv intemeiat. Pur si simplu comportamentul lor ne deranjeaza sau ne jeneaza. Chiar cand suntem obligati sa corectam rapid o atitudine, abia apoi avand timp de reflectie, incercarea de a explica, de a face apel la ratiune va rasplati eforturile pe care le depunem, chiar daca dureaza mai mult.
Cei mai multi dintre parinti si-au batut probabil, uneori, copiii, dar putini sunt mandri de fapta lor. Copiii neobisnuti cu aplicarea de corectii fizice vor fi pur si simplu socati daca primesc pe neasteptate o palma si vor intelege probabil ca au mers prea departe, astfel incat mamica sau taticul sunt astazi mai putin rabdatori decat de obicei si mai putin iertatori.
Parintii care au obiceiul de a-si bate copiii mai mereu nu trebuie sa fie surprinsi vazand ca acestia lovesc la randul lor, atunci cand sunt contrazisi sau se simt frustrati. Copiii care lovesc pentru ca nu au avut un model in parinti, invatand astfel sa intrebe, sa rationeze si sa inteleaga, vor avea probleme la gradinita, in grupurile de copii sau, mai tarziu, la scoala.
Uneori copiii care sunt batuti cu regularitate se transforma in fiinte dependente, subordonate si timorate; ei par sa se astepte mereu sa fie loviti si sunt victime sigure ale sacaielilor provocate de ceilalti copii sau de adulti. Tipetele sau masurile extreme ca amenintarea ca nu-i vom mai iubi si nu vom mai avea incredere in ei au acelasi impact devastator asupra copiilor.