Cum scapi de petele de pe haine?

Una dintre neplacerile pe care le intampini in viata de zi cu zi o reprezinta petele. Ti-ai cumparat de curand o bluza si, cand ai luat masa in oras, ai patat-o cu sos, copilul tau...

Una dintre neplacerile pe care le intampini in viata de zi cu zi o reprezinta petele. Ti-ai cumparat de curand o bluza si, cand ai luat masa in oras, ai patat-o cu sos, copilul tau are hainutele pline de suc de morcov, ai avut musafiri, iar fetele de masa sunt pline de pete de vin sau de scrum de tigara...

Este bine sa stii ca, pe langa produsele de curatat pe care le gasesti in magazine, exista o sumedenie de trucuri la care poti apela pentru a rezolva aceasta problema.



Petele de ciocolata pot fi indepartate daca torni apa rece pe pata, dupa ce, in prealabil, ai indepartat ciocolata uscata de pe material;

Poti scapa de petele de grasime de pe haine daca, inainte de a pune bluza la spalat, aplici putina sare de bucatarie sau pudra de talc, pe suprafata patata;

"Cui pe cui se scoate" - pentru a "scoate" petele de vin rosu, apeleaza la vinul alb, intotdeauna va da rezultate;

Copilul tau foarte energic s-a jucat in parc si hainele lui sunt pline de pete de iarba.

Foarte simplu: freaca zona patata cu tarate si apoi pune hainele la spalat. Cu siguranta, se vor curata;

Pentru petele de cafea si ceai se pot folosi apa rece si sapunul. In aceasta situatie, evita pe cat posibil apa calda, pentru ca ajuta pata sa se fixeze mai bine;

Nazdravanul tau tocmai a inceput scoala si i se pare mai interesant sa scrie pe haine in loc de caiet... Nu-i nimic. Remediul se gaseste chiar in poseta ta! Aplica fixativ pe petele respective si apoi pune haina in masina de spalat. De asemenea, poti stropi zona patata cu lapte sau zeama de lamaie. Vezi ce simplu se rezolva lucrurile?

Otetul este foarte bun pentru a indeparta urmele de antiperspirant de pe haine;

In cazul petelor de noroi, curata haina cat de bine poti si apoi las-o la inmuiat, in apa.
Daca petele sunt mai dificile, curata un cartof, taie-l in doua si apoi freaca zona patata;

Pentru indepartarea petelor de morcov, cea mai eficienta este apa rece;

O solutie obtinuta din amestecul unei parti de otet cu trei parti de apa este idela pentru indepartarea petelor de bere;

De asemenea, otetul poate fi folosit pentru indepartarea petelor de sare care apar pe incaltaminte din cauza zapezii;

Petele de motorina, benzina sau ulei de masina pot disparea cu ajutorul dizolvantului;

Petele de mucegai aparute pe hainele vechi pot fi indepartate cu o solutie obtinuta din amoniac si apa;

Dupa ce si-a exersat talentul de pictor, puiul tau este patat de carioca din cap pana-n picioare. Alcoolul medicinal te va scoate din necaz, cu siguranta;

Petele lasate de sucul de fructe pot fi eliminate cu zeama de lamaie;

Petele de galbenus dispar daca aplici pe zona patata saramura;

Ceara de lumanari de pe haine poate fi indepartata cu ajutorul fierului de calcat.
Peste zona cu probleme asaza un servetel si apoi calca-l cu fierul.

Indiferent de solutia pe care vrei sa o folosesti pentru curatarea petelor, ai grija sa o incerci mai intai pe o suprafata foarte mica si cat mai ascunsa de material. In acest fel, in cazul in care materialul nu reactioneaza foarte bine, nu vei distruge obiectul respectiv. Curatatoria ecologica te va putea ajuta in situatiile mai dificile.

Nu numai hainele pot fi cele mai bune "gazde" pentru pete. Acestea pot fi gasite si pe mobila. Picaturi de apa, grasime de pe maini, urme ale unor cani sau pahare asezate in mod necorespunzator, toate acestea, mai mult decat sigur, iti vor pata obiectele de mobilier.

Nu o sa-ti vina sa crezi, dar cea mai eficienta metoda de a scapa de acest inconvenient este maioneza.
Pune doua linguri pe o bucata de hartie si freaca suprafata patata. O sa vezi ca, in afara faptului ca piesa de mobilier s-a curat, a capatat si un luciu deosebit. Aceeasi suprafata poate fi curatata si cu un amestec obtinut din ulei si otet.