I s-a întâmplat probabil fiecăruia dintre noi să asiste – vrând-nevrând - la scene în care un părinte furios îşi “educă” copilul în public, cu ţipete, jigniri şi lovituri. Mulţi dintre noi ramânem indiferenţi în faţa acestor violenţe, pe alţii ne revoltă, puţini intervenim în ceea ce considerăm a fi “probleme de famile”. Dar oare care sunt efectele pe care le are această umilire publică asupra copilului expus la o violenţă deloc educativă?
Umilirea – lovirea copilului în public, pe stradă, în faţa altor persoane sau în faţa clasei - afectează imaginea de sine a copilului, îl învaţă că nu are valoare pentru adult.
Unii părinţi văd în acest gest o rezolvare rapidă, urmărind să-l facă pe copil să se simtă vinovat şi să înceteze manifestarea unui anumit comportament.
Lovirea copilului îl va face pe acesta să se teamă de adult şi să ascundă anumite comportamente, în loc să aibă încredere în părinte şi să înveţe comportamentele adecvate. Lovirea copilului nu este pentru el lecţia corectă întrucât îi arată că lovirea este un mod de a rezolva probleme.
Cum se simt copiii umiliţi?
Copiii umiliţi se simt expuşi, ca şi cum ceva nu este în regulă cu ei, atacaţi, ca şi cum toată lumea ar fi împotriva lor şi atât de ruşinaţi încât ar dori să dispară.
A umili înseamnă a viola graniţele cuiva. Când greşim cu ceva şi realizăm asta, avem nevoie de timp şi spaţiu ca să admitem că am greşit, să înţelegem ce putem învăţa din asta şi să mergem mai departe.
Cine umileşte?
Părinţii care se simt ruşinaţi de comportamentul copiilor, însă nu se gândesc la dezvoltarea copilului. Ei se gândesc mai mult la ce impresie face un copil care se comportă neadecvat în public şi la faptul ca vor fi judecaţi de “proastă educare”.
Părinţii sau educatorii violenţi, care umilesc în mod repetat copiii:
nu pot empatiza, nu pot simţi durerea pe care umilirea o cauzează;
nu îşi pot stăpâni furia; ei folosesc umilirea pentru a-şi face viaţa mai uşoară şi pentru a se simţi puternici; umilesc copilul, acesta se supune, conflictul e rezolvat, iar ei se simt eliberaţi de furie.
Chiar şi observarea unui copil care este umilit este o experienţă dureroasă.
Sfatul specialistului
Pentru copii astfel de pedepse sunt prea dure şi depăşesc capacitatea lor de apărare.
A învăţa copilul ce înseamnă ruşinea atunci când face ceva greşit este un aspect important în deprinderea auto-controlului însă a impune ruşinea îl face pe acesta să se simtă revoltat, indignat, temător sau agresiv.
Respectaţi-vă copilul - respectaţi corpul lui, mintea lui şi sentimentele lui şi nu subestimaţi niciodată pericolul de a răni grav un copil atunci când îl umiliţi.
Articolul a fost realizat de Andreea Biji, psihoterapeut în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii şi face parte din campania “Ascultă-i sufletul!”, campanie de educare şi de sensibilizare pentru a combate violenţa la adresa copiilor.
Comentarii (1)
in copilaria mea am avut nenumarate episoade de umilire si lovire in public de catre tatal meu,acum la maturitate am ajuns sa imi fie tot timpul frica,fac tratament de cativa ani cu antidepresive si anxiolitice (in doze mai mici pt ca am insuficienta renala si nu am voie sa iau doza intreaga),uneori sunt bine dar cum fac o mica gresala frica revine din nou,sunt disperata,nu vreau sa mai imi fie frica ............
Posteaza comentariu