Traiesti una dintre cele mai emotionante momente de cand ai devenit mamica: prichindelul tau a facut primii pasi. Dincolo de fericirea si emotiile inerente, apar noi temeri si preocupari. Personalitatea micutului incepe sa se contureze si poti avea surpriza sa constati ca are o fire foarte voluntara.
De asemenea, doreste sa i se acorde in permanenta atentie si, inevitabil, apar situatii pe care nu le-ai mai intampinat pana acum. Iata care sunt cele mai frecvente probleme si cum le poti solutiona.
Pana mai acum cateva saptamani, era foarte simplu: bebelusul era asezat in patut si, nu dupa multa vreme, dormea dus. Dar lucrurile incep sa se schimbe. De-acum, copilasul poate pasi singur, bolboroseste pe limba lui si descopera in fiecare zi lumea.
Bineinteles, este nerabdator sa-si afirme independenta. Astfel incat, daca nu vrea sa mearga la culcare, nu va ezita deloc sa-ti aduca la cunostinta acest lucru...
Nu este vorba (intotdeauna) de rasfat. Principalul motiv pentru care micutii nu vor sa doarma consta in teama lor de a fi lasati singuri si de frica lor instinctiva de intuneric.
Este esential sa-l obisnuiesti cu aceasta noua ipostaza, iar cuvantul-cheie este "rutina", pentru ca ii ofera siguranta. In felul acesta, in cateva saptamani, smiorcaitul de la orele de culcare va deveni de domeniul trecutului.
Astfel, in fiecare seara, micutul va face baie, se va spala pe dinti, isi va pune pijamaua si va fi instalat in patut, obligatoriu impreuna cu ursuletul preferat. Apoi, asaza-te langa el si citeste-i o poveste. In primele zile, totul va fi putin mai ciudat, ca tot ceea ce este nou, dar in scurt timp micutul se va familiariza cu noua ipostaza.
Ritmul de crestere al copilasului nu este atat de intens precum in primul an de viata; drept urmare, si nevoia micutului de hrana este ceva mai scazuta, fara ca acest lucru sa insemne ca ar avea vreo problema.
Nu are rost sa te enervezi si nici sa incerci sa-l determini sa manance mai mult; copiii au intotdeauna castig de cauza in situatiile de acest gen, nu in ultimul rand pentru ca izbucnesc in plans...
Apoi, trebuie sa tii cont de faptul ca, obligandu-l sa manance, nu vei reusi decat sa-l faci sa vomite si sa-i creezi surse de stres.
Aceasta este provocata, cel mai adesea, de gelozie. Copilul se gandeste ca bebelusul va acapara atentia intregii familii si va pierde, astfel, suprematia pe care o detinea pana nu demult. Este esential sa te asiguri ca toti copiii tai se bucura in egala masura de atentie si grija.
Este bine sa incerci sa treci cu vederea eventualul comportament negativ, daca nu s-a intamplat ceva grav si, in acelasi timp, sa-l "investesti" pe copilul de varsta mai mare cu incredere, explicandu-i ca trebuie sa aiba si el grija de cel mic. Se va simti flatat, iar perspectiva de a-ti fi de folos va actiona ca o magie.
De cele mai multe ori, copiii plang dintr-un motiv bine determinat. Fie doresc sa li se acorde atentie, le este frica de ceva, sunt ingrijorati sau nu se simt bine din punct de vedere fizic. Dar nu intotdeauna iti poti da seama care este problema prichindelului tau. Tu ai impresia ca totul este in regula - cel putin, asa ar trebui sa fie - si pornesti de la premisa ca se rasfata.
N-ar fi, oare, mai simplu sa-l intrebi? Poate ca ii este frica sa nu apara balaurul din povestea pe care i-ai citit-o aseara. Nu este deloc indicat sa-i minimalizezi problema, va avea sentimentul ca nu-l intelegi sau ca nu este suficient de important pentru tine. Micutii sunt deosebit de receptivi, iar puiul tau, daca simte ca ii esti aproape, iti va destainui despre ce este vorba. Pe de alta parte insa, in cazul in care intrebarile tale nu-si gasesc raspunsul, incearca sa identifici eventuale semne care ar putea indica probleme fizice.
Primii ani de viata sunt caracterizati, intre altele, de manifestari instinctive si necontrolate in plan emotional. Prin urmare, nu este deloc exclus sa-l vezi pe micutul tau lovind pe cineva, daca persoana respectiva l-a suparat; sau trantindu-se pe jos printre hohote de plans, in incercarea de a obtine ceva ce tocmai i-a fost refuzat.
In aceasta situatie, trebuie sa dai dovada de fermitate si sa-i dai de inteles ca nu-i aprobi sub nici o forma comportamentul. Imobilizeaza-l cu blandete, pentru a nu se lovi si a nu mai agresa pe ceilalti, dar nu-l pedepsi.
Incearca sa-l linistesti si sa-i distragi atentia catre altceva, pana se calmeaza. Abia dupa aceea vorbeste-i, intreaba-l ce motive a avut sa procedeze astfel si explica-i faptul ca a gresit.
Nu uita sa-l asiguri ca il iubesti; dupa ce momentul de furie a trecut, unii copii se simt vinovati si se tem ca parintii nu-i mai iubesc.