"Saluki este una dintre cele mai deosebite si mai frumoase rase de caini. Vedem imaginea sa grava in primele forme de manifestare a artei preistorice si este atat de facil de recunoscut incat nu exista nici un dubiu in privinta 'modelului' pe care artistul preistoric si l-a ales."
(National Geographic Society - The Book of Dogs - 1919)
Originea acestui caine este foarte veche, datand aproximativ din perioada 7000 I.Hr. si fiind contemporana cu raspandirea oamenilor in ceea ce, generic, se numeste "Fertile Crescent".
Stramosul Salukiului si al tuturor ogarilor afro-asiatici este lupul de desert, o varietate mai mica a Lupului European, asa cum il stim in ziua de astazi. Aceasta teorie pare sa fie destul de bine sustinuta de diferentele anatomice si fiziologice ce exista intre acesti ogari si restul cainilor, si anume: volumul cardiac crescut, numarul mai mare de hematii, frecventa redusa a ovulatiei si chiar temperamentul.
Considerat a fi primul caine domesticit, Salukiul este gasit de arheologi alaturi de prima civilizatie importanta a antichitatii - Sumer - el aparand evident mai tarziu in Egiptul antic, unde este preferat altor varietati de caini, si fiind numit "El Hor" - (cel nobil). Este mumificat alaturi de faraoni si este reprezentat in basoreliefuri si desene murale din aceeasi perioada (Theba 1450 I.Hr., mormantul faraonului Tutankamon etc.).
Se bucura de un respect atat de mare, incat la moartea unui Saluki egiptenii obisnuiau sa-si rada sprancenele, ca forma de doliu, si sa parcurga toate ritualurile funerare dedicate unei persoane cu rang inalt.
Este de remarcat faptul ca pe mumiile unor Saluki s-au gasit zgarzi cu numele celui decedat, acestea fiind primele forme de onomastica canina si totodata o confirmare a nivelului de evolutie atins de relatia om-caine dupa domesticirea acestuia.
Cu siguranta ca egiptenii au consacrat aceasta rasa, dar, mai tarziu, triburile arabe ce sosesc din est pentru a lua locul faimoaselor civilizatii ce le-au precedat, preiau Salukiul, numindu-l tot "El Hor", si-i acorda acelasi respect, plus atentia fata de selectia acestui caine. Calul arab si Saluki sunt, fara nici un dubiu, rezultatul perseverentei si al talentului crescatorilor arabi pe parcursul a mai mult de 1000 de ani.
Dupa anul 600, o data cu Islamul, cainele numit in general "Kelb" a intrat in dizgratie, fiind considerat "murdar", insa, asemeni afghanilor, care pentru ogarul lor au creat o bresa in religia islamica, si arabii au dat o noua imagine lui "El Hor", considerandu-l un dar al lui Alah si, in consecinta, un animal sfant. Acesta este motivul pentru care beduinii, nici in ziua de astazi, nu concep ca Saluki traieste liber in desert si nici nu mananca vanatul prins de acesta.
Simbol al statutului social, Salukiul, crescut in general in haremuri, era exclusiv cainele Seicilor sau al printilor si chiar in prezent este mai usor sa primesti unul in dar, ca dovada a prieteniei, decat sa cumperi vreunul.
Istoria sa europeana incepe in jurul anului 1600, cand in Belgia au fost aduse cateva exemplare, dar despre o preocupare concreta si o selectie coordonata se poate vorbi doar de la inceputul secolului al XX-lea, atunci cand s-a si fondat Clubul englez de Saluki.
Din nefericire, reperele estetice ale europenilor par a nu se potrivi cu cele ale arabilor, ale egiptenilor sau, exagerand usor, nici chiar cu cele ale sumerienilor, iar rasa tinde sa se indeparteze de forma sa initiala si nu cred ca putem vorbi despre o evolutie fireasca la fel ca si in cazul altor rase, caci in aceasta situatie forma aproximativa si chiar idealul au o vechime de 7000, respectiv 1000 de ani.