Mastino Napoletano este o rasa italiana antica, raspandita nu numai in Europa, ci si in Statele Unite, iar in ultima vreme si in Asia. Forta caracteristica a acestui caine emana prin fiecare por al corpului sau puternic si robust.
Caracterul, niciodata duplicitar, imbina curajul nemasurat cu o afectiune fara egal, care face din acest molos sculptural cu inima de legionar roman un sentimental incurabil. Pe acest urias, care duce la extrem dragostea pentru stapan si familia sa, ori il indragesti enorm ori nu-ti place deloc. Nu exista cale de mijloc.
Caine selectionat initial pentru lupte, foarte apreciat pentru rolul avut in razboaiele purtate de romani, este calm, dar la nevoie intervine decis si plin de curaj in apararea stapanului si a teritoriului. Prin definitie, este capul de serie al cainilor de paza si protectie pe suprafata mica si medie.
Selectia realizata pentru atingerea unor obiective precise a dus la schimbari majore in cadrul rasei, astfel incat, in prezent, aceasta este destul de diferita de tipicul si utilizarea celei antice.
Interventiile crescatorilor au necesitat un control atent si o aprofundare continua a cunostintelor despre rasa, in scopul trecerii de la un caine care lupta in razboaie, pazea vitele sau insotea comerciantii pe drumurile periculoase, la un gigant afectuos care sa-si pastreze caracterul si sa se adapteze la schimbarea radicala a societatii civile, cu toate noutatile ei referitoare la ambient, hrana, expozitii, transport.
Istoria rasei Mastino Napoletano este strans legata de cea a molosului antic. De-a lungul timpului, oameni si caini au strabatut impreuna perioade de cucerire si dominare, splendoare si decadenta, infrangere si glorie. Impreuna la razboi si la vanatoare, in vilele patriciene, in suburbiile sau in arenele romane, fiecare experienta traita a mai adaugat parca un rid pe botul acestui caine magnific, martor fidel al istoriei umane.
Odinioara, la poalele Muntilor Himalaya traiau molosoizi de talie mare, companioni ai caravanelor si, in acelasi timp, paznici ai manastirilor budiste. Acest tip de caine luptator, imens, fantastic, dupa cum il descriu calatorii acelor vremuri, a lasat o amprenta de netagaduit, fiind considerat stramosul tuturor cainilor mari si ascendentul direct al molosilor assiro-babilonieni reprezentati la Nabeth.
Asemanator, din punctul de vedere al osaturii, cu un leu, parintele molosilor din Epir - cei mai puternici din lume - a fost antrenat sa lupte pentru a fi folosit in razboaiele de cucerire a Macedoniei.
O data cu inceperea expansiunii Romei, uriasul impunator, transformat intre timp intr-o masina perfecta de lupta, se regaseste defiland alaturi de centurionii imperiului. Cand Cezar a intrat in Brittania (anul 55 I.C.), soldatii romani au fost intampinati de molosii celtilor. Fiind impresionat de muscatura si de caracterul combativ al acestor caini, imparatul a decis sa ia cu el la Roma cateva exemplare pentru luptele din arene.
Prin intermediul fenicienilor, popor de comercianti, molosii de Epir ajung si in bazinul Mediteranean. Mai apoi, conchistadorii regilor Spaniei sunt insotiti, conform marturiilor scrise, de un molos compact si cu capul imens.
Probabil ca in urma unor incrucisari intre molosii descrisi a rezultat Mastino Napoletano, caine crescut initial in vilele patricienilor care locuiau de-a lungul coastei sudice ale peninsulei italice. O data cu extinderea dominarii romane, rasa patrunde si in alte regiuni din sudul Europei, iar, mai tarziu, in Franta si in Spania.
"Perro de presa", cum este denumit Mastino, apare pe un medalion de la 1625, aceasta infatisare fiind punctul de plecare in prefigurarea rasei actuale. Capul tipic, latimea craniului si a botului, forta muscaturii si utilitatea acestui caine au facut ca el sa fie adoptat de catre nobilii vremii, dovada stand numeroasele reprezentari statuare.
In timp, s-au putut constata transformarile suferite de rasa, actualmente Mastino fiind un caine care are drept caracteristici principale capul mare, osatura puternica si corpul acoperit cu piele abundenta, ce formeaza falduri mari in jurul gatului.
Din punctul de vedere al caracterului, profesorul Tecce il descrie, in anul 1897, ca pe un arsenal de forta ce poate fi utilizat la vanatoare, in lupta cu animale mari si feroce, dar si la apararea turmelor de vite. El afirma ca Mastino isi manifesta intotdeauna afectiunea fata de stapan, iar cand acesta ordona, cainele ataca si sfasie totul intr-o clipita. Astfel ca, la Napoli, acest caine era insotitorul mafiotilor care, prin antrenament, eliminau orice urma de inocenta a animalului.
Primul Razboi Mondial, precum si criza economica ce a urmat au condus la decimarea rasei, in viata ramanand foarte putine exemplare. In aceste conditii, un rol important ii revine lui Piero Scanziani, cel care, intuind potentialul si tipicitatea inconfundabila ale rasei, face primii pasi pentru oficializarea acesteia.