Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în 14 zile a fost adoptată ieri, 10 septembrie, cu 266 voturi pentru şi 23 împotriva.
După moartea tragică a lui Ionut Anghel, copilul de 4 ani ucis de maidanezi, parlamentarii, în prezenţa primarului general Sorin Oprescu, au modificat legea privind situaţia câinilor fără stăpân. Noua lege prevede că animalele adunate de pe străzi sunt ţinute în adăposturi timp de 7 zile. Dacă în acest timp nu sunt revendicate de către proprietari, urmează un alt termen de 7 zile în care iubitorii de animale le pot adopta. Câinii pe care nu-i doreşte nimeni nici după expirarea acestui termen, vor fi eutanasiati.
Proiectul a provocat reacții puternice în rândul iubitorilor de animale. Astfel că peste 200 de oameni s-au adunat ieri, la intrarea în Palatul Parlamentului dinspe Parcul Izvor, la un miting împotriva eutanasierii. Manifestanţii au scandat "Parlamentul criminal", "Vă dorim soarta lor, soarta maidanezilor", "Dreptul la viaţă", "Eutanasia jos în România", "USL nu uita, asta este crima ta" şi au avut pancarte cu mesaje precum "Spune nu crimei", "Cruzimea faţă de animal este preludiul cruzimii faţă de om", "Opriţi masacrul", "De la mineriadă la hingheriadă", "Vrem soluţii, nu măcel", "Dorim sterilizarea câinilor cu şi fără stăpân", "Ucizi apa sau închizi robinetul?" "Eutanasiere nu, sterilizare da".
De asemenea, protestatarii susţin că eutanasierea în România înseamnă omorârea câinilor cu violenţă, cu bâta sau cu otravă.Nici vedetele nu s-au abţinut să nu comenteze decizia deputaţilor. Dintre persoanele publice care s-au declarat oripilate de soluția uciderii patrupedelor și și-au exprimat revolta în termeni categorici fac parte şi Victor Orban, Paula Seling și Oana Zăvoranu.
Deputatul PNL, Ludovic Orban, s-a numărat printre cei 23 care au votat împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân şi şi-a explicat decizia pe pagina personală de Facebook: "Nu fac un secret din faptul că am votat împotriva legii câinilor fără stăpân, pentru că sunt categoric împotriva eutanasierii. Cred că viaţa fiinţelor simţitoare este dată de la Dumnezeu şi că noi oamenii, fiinţe raţionale şi cu credinţă, nu avem dreptul să distrugem creaţia Domnului". De asemenea, deputatul s-a declarat surprins neplăcut de numărul celor care au votat împotriva legii. "Şi asta în condiţiile în care în sală erau prezenţi cel puţin 100 de deputaţi care au fost şi în legislatura trecută şi au votat împotriva. Acesta este un exemplu despre ce înseamnă să votezi la comandă politică, mediatică sau de alta natură şi nu conform convingerilor tale", a incheiat Orban.
Paula Seling s-a declarat şi ea devastată din cauza scandalului care a izbucnit după cazul băieţelului ucis de câinii fără stăpân.
Ea a postat duminică pe Facebook un mesaj emoționant, în care mărturiseşte că a încercat să se ţină departe de acest subiect, însă simte că lucrurile au mers mult prea departe, iar cruzimea oamenilor trebuie oprită. Cântăreaţa a fost oripilată de o înregistrare în care un căţel a fost incendiat de viu. "Am vrut să mă țin departe de aceste gânduri, însă nu pot să nu plâng când văd ce trebuia să fie OMUL și ce a ajuns... Oamenii au început să ardă câinii de vii! Dumnezeule!!", a scris, indignată, Paula Seling. "NIMENI nu are dreptul să facă asa ceva și toți cei care gândiți că e normal ce se întâmplă înseamnă că nu aveți Dumnezeu! Universul se va răzbuna la un moment dat!", a adăugat artista.Și Oana Zăvoranu a decis să ia poziție împotriva celor care susțin eutanasierea maidanezilor. Vedeta a scris pe Facebook că iubește animalele și că se simte trădată de oameni. "Ce se întâmplă oameni buni cu țara asta? Chiar a luat-o razna toată lumea? Cum se întâmplă ceva, cum repede se caută vinovații, se urlă, se înjură, se omoară... dar nu se caută o soluție de rezolvare niciodată!... Nu ascund și nu am să o fac niciodată, că iubesc animalele la nebunie...
da, oamenii m-au vândut, trădat, rănit, înjurat, adus de multe ori în pragul nebuniei prin răutatea și nenernicia lor și culmea că multe astfel de "recompense" au venit din partea celor cărora le-am făcut numai bine și niciodată rău... deci iubesc animalele la nebunie de când am cunoscut mai bine oamenii...", a scris ea.Unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai eutanasierii câinilor fără stăpân este fără doar şi poate jurnalistul Lucian Mîndruţă care a declarat că vrea moarte pentru moarte. Acesta a avut o reacţie dură la adresa asociaţiilor care protejează câinii maidanezi. "Vier Pfoten, doamnele care vă pupaţi cu maidanezii în bot, doamnelor fără soţ şi sex şi minte... ce mai puteţi face pentru familia care şi-a pierdut un copil de 4 ani, muşcat şi ucis de maidanezi? Ce mai puteţi face? Ruşine să vă fie, nemernicelor! Ruşine să vă fie, istericelor care trăiţi din bani europeni şi pupaţi câinii în fund pentru 2000 de euro pe lună! Ce explicaţii puteţi da? Ce soluţii de rahat mai aveţi? Sterilizare? De ce, dacă îi sterilizăm, copilul ăsta se ridică din morţi? Moarte pentru moarte. E singura soluţie", a scris Mîndruţă pe Facebook.
De asemenea, Puya, a declarat că este împotriva maidanezilor.
"Alt copil mort sfâşiat de maidanezi! Cred că o să înceapă să apară din ce în ce mai mulţi maidanezi morţi în cartierul meu dacă primăria stă pe gânduri încă. Iar celor care le plâng de milă javrelor le recomand să-şi canalizeze energia către copii amărâţi. Ar putea să le dea lor de mâncare atunci când îi zăresc căutând prin gunoaiele din faţa blocului. Viaţa unui copil face mai mult ca toate javrele de pe stradă. O să înceapă să dispară din ce în ce mai mulţi maidanezi din cartieru meu", a fost mesajul postat de cântăreţ pe Facebook.
Posteaza comentariu