Contra argumente

Exista si legende care povestesc ca pisicile negre sunt aducatoare de noroc si bogatie. In Franta meridionala, de exemplu, exista si in zilele noastre un mit despre un motan-strigoi negru pe nume Matagot. Conform acestuia, Matagot avea puterea de a imbogati casa in care era adapostit. Pentru ca miracolul sa se indeplineasca, motanul trebuia hranit cu o gaina grasa, apoi luat usor de coada, pus intr-un sac si adus in casa in mare taina, fara ca persoana implicata in aceasta actiune sa priveasca in urma.



In regiunea franceza Bretonia exista si astazi o legenda conform careia fiecare pisica neagra ascunde in blana ei un singur fir de par alb. Daca cineva il descoperea, trebuie sa-l smulga fara ca animalul sa-l zgarie. In felul acesta, firul de par alb se transforma intr-un puternic talisman aducator de bogatie si dragoste.

Noi, oamenii moderni, care citim aceste mituri de parca ar fi vorba de simple povestiri, fara sa gasim vreun corespondent in realitate, iubim pisicile pentru faptul ca sunt fiinte inteligente, elegante si cu personalitate puternica, demna de admiratie.
Daca, totusi, din intamplare, pisica are blana neagra, forta de atractie fata de ea este si mai puternica. Cei mai multi posesori de pisici negre sunt fascinati indeosebi de forta hipnotica a ochilor lor. Aurii sau verzi, acestia amintesc in orice moment de ochii unei pantere.