A venit, in sfarsit, vara cea mult asteptata, cu mult visatele ei vacante pe malul auriu al marii sau la umbra racoroasa a padurilor de munte. Pentru orice familie este un anotimp de distactie si relaxare; parintii isi iau concedii, iar copiii sunt in vacanta. Soarele ne incalzeste si se bucura cu noi de frumusetea naturii.
Din pacate, acest sezon aduce cu el si anumite afectiuni specifice, cum ar fi arsurile, hipertermia si insolatia. Toate acestea ii afecteaza nu numai pe oameni, cat si pe membrii blanosi ai familiei. Pe masura ce vremea se incalzeste, cainele tau va avea nevoie de ceva mai multa atentie pentru a se bucura si el cum se cuvine de anotimpul estival.
Arsurile solare
Majoritatea proprietarilor de caini nu realizeaza ca si patrupezii se pot alege cu arsuri ale pielii de pe urma razelor solare. Ce anume poti face pentru a-i proteja impotriva acestui neajuns? E simplu: nu e nevoie decat sa folosesti aceleasi metode clasice si de bun simt pe care le folosesti si pentru a-ti proteja familia.
In primul rand, tine cainele intr-o zona racoroasa si umbrita in intervalele orare cand razele ultraviolete sunt cele mai periculoase, adica 10.00 - 16.00.
In al doilea rand, aplica un strat de crema protectoare pe varfurile urechilor si pe nasul cainelui, unde pielea este cel mai mult expusa si sensibila. Si pielea buzelor este sensibila, dar exista riscul ca animalul sa inghita crema aplicata. In consecinta, tot ce iti ramane de facut este sa il supraveghezi si sa te asiguri ca pielea din aceasta zona nu capata o culoare prea roz.
In al treilea rand, o atentie deosebita trebuie acordata cainilor care au o blanita de culoare deschisa. Ca si in cazul oamenilor cu o piele mai alba, si cainii cu blana pala sunt mult mai vulnerabili in fata razelor ultraviolete. Nu ezita sa apelezi la ajutorul unui medic veterinar daca dupa o zi petrecuta la soare cainele tau prezinta pe corp urme rosiatice sau basicute la nivelul pielii.
"Monser, te-as ruga, inca un pahar cu apa..."
Hipertermia si insolatia pot fi evitate cu bine, prin cateva metode foarte simple.
In primul rand, daca pleci cu masina, niciodata sa nu-ti uiti cainele inauntru, cu ferestrele inchise si fara aer conditionat! In rastimp de doar cateva minute, interiorul unei masini lasate in bataia razelor soarelui (cu sau fara geamuri deschise) poate atinge temperaturi fatale.
Daca stii ca mergi la cumparaturi si urmeaza sa lasi masina undeva intr-o parcare mai multe ore, cea mai inteleapta alegere ar fi sa lasi cainele acasa. In orice caz, daca nu ai de ales si esti nevoita sa inchizi cainele in masina, chiar si pentru o perioada foarte scurta de timp, nu uita sa lasi aerul condtionat pornit.
In al doilea rand, locul unde cainele isi petrece majoritatea timpului trebuie sa fie umbros si bine aerisit si, mai ales, trebuie sa ramana asa indiferent de pozitia soarelui. Si cand o sa simti ca te topesti de caldura, dand aerul conditionat la maximum, ia-l langa tine si pe mult mai ghinionistul tau prieten blanos...
In al treilea rand, apa rece si proaspata este deosebit de importanta. Vasele cu apa ale cainelui trebuie asezate la umbra, astfel incat sa nu se incalzeasca din cauza razelor directe ale soarelui. Apa trebuie improspatata cu regularitate, deoarece apa statuta poate dezvolta bacterii sau poate atrage insecte daunatoare sistemului digestiv al animalului. Aceleasi precautii sunt valabile si in cazul in care pleci in calatorie; un vas cu apa este indispensabil.
Daca animalul isi petrece majoritatea timpului in curte, incearca sa-l ajuti sa se racoreasca instalandu-i o mica piscina in care sa se balaceasca. Cu siguranta se va distra pe cinste facand acrobatii prin apa! Si mica piscina trebuie instalata intr-un loc umbros, la fel ca vasele cu apa.
In al patrulea rand, evita orice situatie care ar putea forta animalul sa stea pe suprafete supraincalzite de razele soarelui. Acest gen de suprafete include: strazi, trotuare, nisipul de pe malul marii sau remorca masinii. Caldura degajata nu numai ca va provoca animalului arsuri, dar va impiedica mentinerea la un nivel acceptabil a temperaturii corporale.
Inevitabil, va trebui sa-ti plimbi cainele, chiar daca afara sunt 40 de grade Celsius... Incearca sa lasi de-o parte trotuarele, in favoarea spatiilor verzi.
Primul ajutor in caz de hipertermie
Primul semn care poate indica aparitia hipertermiei este o temperatura corporala cu valori alarmante (peste 105-110 grade F). Pe langa asta, animalul mai poate manifesta: respiratie greoaie, gafait, ochi inrositi, stare de oboseala, pierderea cunostintei.
Mai intai de toate, cainele trebuie luat de sub actiunea razelor de soare si dus intr-o camera racoroasa. Sunt indicate si imbaierile in apa rece sau cu prosoape umede. In nici un caz, apa folosita nu trebuie sa fie foarte rece si nici utilizarea cuburilor de gheata nu este indicata. Acestea vor determina ingustarea vaselor de sange si, in consecinta, vor impiedica atenuarea temperaturii corporale. Hipertermia este un caz de urgenta, asadar animalul trebuie examinat cat mai repede de catre medicul veterinar.
Posteaza comentariu