Stinge si tu lumina, sambata, in "Ora Pamantului"

28 martie ziua in care lumea se va cufunda, cel putin teoretic, in bezna

 - 28 martie ziua in care lumea se va cufunda, cel putin teoretic, in bezna;

 - 2009 primul an in care World Wide Fund for Nature (WWF) -  cea mai mare organizatie de protectia mediului din lume - organizeaza, oficial, campania Earth Hour si in Romania;

 - 20.30 - 21.30, intervalul orar in care toate luminile vor fi stinse;

 - 91% din persoanele care au votat pe site-ul orapamantului.ro au spus ca vor sa participe la eveniment;

 - 9 institutii publice din Romania au anuntat ca vor stinge luminile in intervalul respectiv;

 - 30 de companii din Romania sprijina aceasta campanie;

 - 1 miliard de oameni din intreaga lume vor stinge lumina pentru o ora;

 - 60 de lumanari vor fi asezate in Piata Constitutiei din Bucuresti, de catre voluntarii WWF, pentru a simboliza evenimentul.


Cam acesta este bilantul, in cifre, al unui eveniment premiera in Romania. "Earth Hour" sau "Ora Pamantului" ne indeamna sa revenim oarecum la origini si sa ne gandim cum am putea sa salvam ce mai este de salvat. Punctual, trebuie stiut ca acest eveniment lupta impotriva poluarii si a schimbarilor climatice.

Ce este "Earth Hour" - "Ora Pamantului"?


Un gest, un eveniment, o campanie care ne incurajeaza sa ne gandim, macar pentru o ora, la schimbarile climatice, la poluare si sa luam masuri. Iar meditatia de 60 de minute trebuie facuta pe intuneric.  
Lupta impotriva celor mai mari amenintari actuale - schimbarile climatice si poluarea - a luat nastere in Sydney, pe 31 martie 2007, cand 2.2 milioane de case si sedii de companii australiene au stins luminile timp de o ora.

Surprizator sau nu, feedback-ul a fost foarte bun, dovada venind un an mai tarziu, in 2008, cand 50 de milioane de oameni au ales sa celebreze Earth Hour.


Evenimentul s-a organizat si in Romania anul trecut, insa neoficial. Opera Nationala a ramas in bezna pentru o ora, iar in acel interval s-a inregistrat o scadere a consumul energetic de 100 - 150 megawati (adica, un milion si jumatate de bucuri, dupa estimarile Dispeceratului Energetic).

Ce trebuie facut...

  • Luminile vor fi stinse in cladirile simbolice, sediile companiilor, restaurante etc.
  • Fiecare dintre noi poate marca acest eveniment prin stingerea luminilor si chiar schimbarea becurilor incandescente cu cele eficiente energetic (becurile fluorescente).

  

Ce se intampla anul acesta?


In lume...

Peste 500 de orase din intreaga lume si-au anuntat participarea la  eveniment. Turnul Eiffel, Sfinxul, Marile Piramide din Giza, Hotelul Burj Al Arab sau Taipei 101 (cea mai inalta cladire din lume) se vor scufunda in bezna pentru o ora, pe 28 martie.

"Stingerea becurilor reprezinta un moment de reflectie. Un gest atat de mic poate micsora foarte mult impactul asupra naturii", a declarat Luminita Tanasie, Manager de Program WWF Dunare-Carpati Romania. "Earth Hour este si o platforma prin care dorim sa invitam personalitati publice din toata lumea care sa vorbeasca despre actiunile lor in domeniul schimbarilor climatice", a continuat ea.