Paranormal: "Tatăl meu, mort în condiţii misterioase, mi-a spus unde-i zace cadavrul"

Tatăl meu a avut întotdeauna dorinţa de a emigra. La 26 de ani avea deja la activ două încercări de ieşire frauduloasă din ţară, eşuate în câteva luni de puşcărie. A fost bătut, chinuit, dar nu s-a lăsat. Pe mine m-a făcut între cele două încercări de evadare din ţară, din întâmplare. Mama spune că nu şi-au plănuit nicio clipă să facă un copil. Aşteptau să reuşească el să ajungă în vest, după care ar fi chemat-o şi pe ea. A rămas gravidă cu mine şi tata a aflat că a devenit tată abia după ce a fost eliberat din puşcărie după a doua tentativă de fugă.

Asta se pare că l-a ambiţionat şi mai mult să plece. Nu pentru că n-ar fi dorit să-şi crească copilul, ci pentru că nu dorea să cresc în comunism. Era anul 1988 când a încercat din nou să fugă. Eu aveam doi ani. A încercat să înoate până la sârbi. De atunci nu a mai auzit nimeni de el, niciodată. Mama şi bunica sunt de părere că l-au prins şi l-au omorât. Era imposibil să fi reuşit să treacă dincolo şi să nu ne fi chemat şi pe noi. Sau măcar să fi trimis vreo scrisoare.

Anii au trecut, şi mama a început să creadă din ce în ce mai mult că tata e mort. Mamaie a început să-i facă pomeni de parcă ar fi mort. Toate tentativele noastre de a afla, după 90, dacă a fost înregistrat vreun incident la graniţă sau dacă a fost prins şi zace prin vreo puşcărie, uitat, s-au soldat cu eşec. Nu exista niciun semn pe nicăieri despre el. De parcă nici n-ar fi existat.

El a rămas doar în amintirile noastre. De vreun an, însă, tata a început să-mi apară în vis. Vizitele lui sunt aproape reale, iar lucrurile pe care mi le povesteşte în vis sunt aşa de detaliate, încât mă înfioară ideea că aceste episoade vin de fapt de undeva de pe lumea cealaltă.
Tata mi-a povestit întâmplări din viaţa lui şi a mamei, pe care ulterior le-am verificat povestindu-i-le ei. Mama s-a speriat şi ea când a auzit ce ştiam eu dintr-un vis. Mi-a confirmat fiecare detaliu.

Apoi au început visele despre ce s-a întâmplat de fapt în acea noapte de 1 august 1988, când tata a intrat în Dunăre, pe la Cazane, ca să nu mai iasă niciodată. Mi-a spus cum era îmbrăcat, cum se simţea, ce-i trecea prin cap în clipele alea, că avea un sentiment de bine, că simţea că de data asta va reuşi, pentru că era a treia oară şi pentru că credea că avea dreptul la o viaţă mai bună, pentru el şi pentru copilul lui. Când a ajuns la mijlocul râului i s-a pus un cârcel şi n-a mai putut să înoate. S-a dus la fund şi acolo a rămas. M-a implorat să-l găsesc şi să-l aduc acasă.

M-am trezit plângând şi le-am povestit mamei şi bunicii mele că tata e pe fundul Dunării. Astă vară am mers acolo, împreună, ca să încercăm să căutăm vreun semn. După 20 de ani, însă, nimeni nu ne-a încurajat că o să reuşim. Ne-au spus oamenii dintr-un sat de pe malul Dunării că în anii aceia mulţi au încercat să treacă. Şi mulţi au fost împuşcaţi de grăniceri sau şi-au găsit sfârşitul pe fundul râului, înecaţi. Deşi i-am implorat pe cei câţiva posesori de bărci din zonă să ne ajute să căutăm, toţi ne-au zis că ne agităm degeaba. Căutăm potcoave de cai morţi, ne-au zis. Chiar dacă ar fi fost adevărat visul meu, ziceau, nu era sigur că corpul tatălui meu mai rămăsese în zonă. Poate că apele l-au dus, cine ştie, până în mare.
De când am plecat de acolo, dezamăgite, tot visez acelaşi lucru: tata îmi spune să nu mă las, că el mă aşteaptă să-l găsesc. M-am trezit cu cuvintele lui "Sunt aici, de ce nu vii să mă găseşti şi să mă îngropi şi pe mine creştineşte?".

Sunt derutată, nu ştiu cum să procedez. Aş vrea să-i găsesc rămăşiţele tatălui meu, dar în acelaşi timp logica îmi spune că oamenii aceia de pe malul Dunării chiar ştiu mai bine despre ce e vorba. Probabil că nu vom şti niciodată unde e cu adevărat corpul tatălui meu. Avem măcar mângâierea că ştim, într-o oarecare măsură, ce i s-a întâmplat.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.