Libertate creativa...

Un proprietar din Bucuresti a avut curajul de a face unul dintre cele mai extravagante experimente din viata sa. Dupa ce a achizitionat un apartament pe doua niveluri intr-o zona centrala, a apelat la tinerele arhitecte...

Un proprietar din Bucuresti a avut curajul de a face unul dintre cele mai extravagante experimente din viata sa. Dupa ce a achizitionat un apartament pe doua niveluri intr-o zona centrala, a apelat la tinerele arhitecte Ina Cocioba si Irina Ionescu de la biroul City Project, care i-au prezentat un proiect frumos.

A fost atat de impresionat, incat le-a dat cheile si le-a spus ca atunci cand casa e gata amenajata, sa-l cheme...

Libertatea de creatie este visul oricarui arhitect si designer de interior. Un vis provocator, dar care aduce in final imense satisfactii.

Talentatele arhitecte s-au ambitionat sa respecte integral proiectul aprobat de beneficiar, chiar daca s-au lovit de multe dificultati pentru punerea in practica a diverselor amanunte. Modificarile aduse fata de planurile virtuale sunt insignifiante si tocmai de aceea despre amenajare se poate spune ca a iesit ca la carte.

Este laudabila increderea acordata lor. Astfel de cazuri in care proprietarul aloca un buget, in urma acceptarii solutiilor propuse, sunt extrem de rare la noi.

Ascuns in spatele anonimatului, cel ce va locui in aceasta superba casa trebuie sa stie faptul ca atitudinea sa este absolut remarcabila. A fost motivatia de care aveau nevoie Ina si Irina, aflate la inceputul carierei lor.

Este surprinzatoare configuratia pe doua niveluri a locuintei, desi se afla la al treilea etaj al unui bloc nou. Ceea ce place la interior este cromatica. Tonurile de nuante pamantii sunt cu efect asociate unora mai vibrante, ca rosul sau ocrul. Intensitatea culorilor este jucata superb in functie de lumina, fie ea naturala sau artificiala.

Prezenta materialelor naturale (lemn, piatra) si textile este un alt detaliu important, care face ca totul sa fie intim si relaxant. Te simti acasa in acest decor aproape scenografic, unde flexibilitatea este cuvantul de ordine.

Si daca e sa ne referim la camera de zi, vom observa ca o simpla rearanjare a canapelelor si a taburetilor poate schimba imaginea incaperii, la fel ca si filtrarea razelor de soare cu ajutorul draperiilor.

Corpuri de iluminat stategic asezate, cu un design deosebit, alaturi de scafe discrete de lumini, pun in evidenta accente subtile, rafinate. O atmosfera ce poate fi mulata conform dispozitiei proprietarului, desi pe ansamblu obiectele raman aceleasi.

Transformarile spatiilor aduse prin desfiintarile de pereti au fost posibile datorita structurii de rezistenta materializate pe stalpi si grinzi. Arhitectele au exploatat ingenios acest lucru, realizand o camera de zi generoasa, in care zona de conversatie coexista cu sufrageria.

Demarcarea dintre cele doua functiuni este pusa in opera prin trucuri de culoare, respectiv finisajul peretilor, prin folosirea covoarelor, dar mai ales prin personalizarea cu lumini.

Astfel, in spatiul dedicat locului de luat masa, mobilierul specific este proiectat pe un perete luminos realizat dintr-o membrana elastica (Barisol), in spatele careia sunt pozitionate neoane. Rezultatul este unul spectaculos, in special pe timp de seara.



Zona de conversatie din living este punctata si prin finisajul peretelui pe care se reliefeaza mobilierul specific. Pentru spatiile de expunere a obiectelor decorative, arhitectele au prevazut doua nise interesante ca forma, ce beneficiaza de lumina discreta fluorescenta.

De remarcat obiectele decorative simple, dar elegante, de la magazinul Interior si Lemon Design.

Trebuie mentionat faptul ca mobilierul din camera de zi si cel din sufragerie sunt concepute de arhitecte. Canapelele textile au fost manufacturate de Rigmob, iar mobilierul sufrageriei este din lemn masiv, realizat la atelierele Zen Design.

Forma scaunelor, absolut deosebita, te face sa te simti un oaspete respectat, gratie spatarului inalt, stilizat. Fiecare piesa in parte este atent finisata, iar faptul ca sunt unicate adauga interiorului un plus de farmec. Au fost gandite exclusiv pentru spatiile din aceasta casa in armonie cu restul obiectelor.

Mobilierul sufrageriei este din lemn masiv, realizat de Zen Design dupa proiectul arhitectelor.

De remarcat peretele sufrageriei realizat ca un ecran luminat dintr-o membrana elastica decorativa (Barisol).

Sufrageria comunica prin intermediul unui hol cu bucataria. Aici se poate observa spatiul de sub scara interioara, exploatat ca si loc de depozitare (dulapuri). Usile interioare din sticla sunt de la Simax cu sisteme Dorma.

Decoratiunile contribuie mult la atmosfera plastica a locuintei. Perdele vaporoase, draperii grele, covoare simple si elegante, paturi si asternuturi moi sau pufoase, toate au fost alese de Ina si Irina. In living se poate remarca asortarea materialelor textile, respectiv draperiile sunt foarte asemanatoare cu tapiseria canapelelor. Detalii ce nu sar in evidenta, dar care se simt delicat.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod