De ce decoram bradul de Craciun? Obiceiul provine probabil de la egipteni, care isi ornau casele cu frunze de palmier in ziua solstitiului de iarna. Obiceiul a fost preluat de romani, care au folosit, in locul palmierului, brazii.
Dar povestea incepe cu adevarat prin secolul al VII-lea, cand un calugar din Devonshire a venit in Germania pentru a raspandi cuvantul Domnului. Legenda spune ca s-a folosit de forma triunghiulara a bradului pentru a simboliza sfanta treime. In Europa secolului al XII-lea, cu ocazia Craciunului, bradul era atarnat de tavan cu varful in jos!
Se pare ca bradul a fost decorat pentru prima data la Riga in 1510. La inceputul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumanari, pentru a le sugera copiilor sai sclipirea stelelor de pe cer.
La mijlocul secolului al XVI-lea, apar in Germania primele targuri specializate in vanzarea de cadouri, de obicei mancare sau obiecte de folosinta practica.
Figurile modelate de brutari din paine, care apoi erau agatate in brad ca ornamente, aveau mare trecere. Se pastreaza in acest sens marturia unui vizitator al orasului Strasbourg in 1601.
El descrie brazi decorati cu astfel de figurine, cu acadele si ornamente din hartie colorata. Incarcatura biblica atribuia bradului astfel impodobit simbolul pomului paradisului, al belsugului, al cunoasterii si al inocentei.
Beteala a fost inventata in Germania pe la 1610. In acea vreme nu era numai argintie, era chiar din argint! Au fost inventate masini pentru obtinerea unor folii subtiri.
Argintul era durabil insa oxida repede, astfel ca au fost incercate diverse aliaje de plumb si cositor, dar produsul era atat de greu, incat se rupea sub propria greutate. Astfel incat argintul a fost folosit pana la mijlocul secolului al XX-lea.
In Marea Britanie, obiceiul bradului de Craciun a patruns prin intermediul negustorilor germani stabiliti in Anglia, care obisnuiau sa-si decoreze casele de sarbatori.
Decoratia bradului consta in beteala din argint, lumanari si margele, toate produse in acel secol XVII in Germania si Europa de Est. Obiceiul cerea ca fiecare membru al familiei sau invitat sa aiba cate un mic brad asezat pe masa in dreptul lui, cu cadourile alaturi.
In 1846, Regina Victoria si Printul Albert (de origine germana), apar in "Illustrated London News", impreuna cu copiii, in jurul bradului de Craciun. Popularitatea familiei regale a facut ca obiceiul sa se raspandeasca repede printre supusi. Bradul a devenit "la moda" nu numai in insulele britanice, ci si pe coasta de est a Americii.
Decoratiile erau de o mare varietate, fiind manufacturate "in casa". Tinerele doamne petreceau ore decupand fulgi de zapada si stelute, impaturind pliculete pentru cadouri si cosulete de hartie pentru dulciuri.
Ansamblul era completat cu margele si beteala din argint produse in Germania, impreuna cu ingerii ce urmau sa stea in varful bradului.
Lumanarile erau adesea asezate in inele de lemn.Tarile din spatiul mediteranean nu s-au aratat prea interesate de brad, preferand scenele biblice asezate pe platforme triunghiulare (ceppo), bogat ornamentate.
In America, bradul de Craciun apare pe la 1747, in comunitatile germane din Pennsylvania, dar se raspandeste abia o data cu dezvoltarea comunicatiilor, in secolul XIX.
In 1882 este patentat becul electric, iar in 1892 el este adaptat pentru pomul de Craciun. Tot in aceasta a doua jumatate a secolului al XIX-lea, obiceiul impodobirii bradului la sfarsit de an patrunde dinspre nord si pe teritoriul actual al Romaniei. Obiceiul s-a suprapus peste cel al butucului de Craciun.
Ritual azi disparut, dar atestat inca de la romani, butucul de Craciun, un trunchi de brad taiat (jertfit) si ars pe vatra in noaptea de 24 spre 25 decembrie, simboliza moartea si renasterea divinitatii, a zeului autohton Craciun.
Secolul XX aduce un val de noutati:
Dupa 1918, din cauza problemelor de export, Germania nu mai este principalul furnizor de decoratii.
In 1930 brazi de mari dimensiuni sunt amplasati in locuri publice.
La mijlocul anilor '60, ideile moderniste se rasfrang si asupra pomului de Craciun. Brazii din aluminiu argintiu, importati din America, sunt foarte la moda. Acestia nu necesitau alte decoratii decat sursele de lumina colorata care se reflectau multiplu pe crengile argintii.
In anii '70 apar brazii artificiali cu aspect foarte realist.
Spre sfarsitul anilor '90, decorarea bradului se intoarce spre ideile Victoriene, dar cu teme si concepte noi.
Oare ce ne rezerva mileniul al III-lea?...
Comentarii (2)
Una dintre cele mai îndrăgite tradiţii ale Crăciunului este, fără îndoială, împodobirea bradului: cu luminiţe, globuri, beteală, bomboane şi o stea vestitoare a Naşterii Domnului în vârf. Dar oare de ce decorăm bradul de Crăciun? Cum am ajuns să avem un astfel de obicei? Iată câteva versiuni oferite de istorie. Obiceiul este foarte vechi şi porneşte încă de la vechii egipteni. Aceştia îşi împodobeau casele cu frunze de palmier, în ziua solstiţiului de iarnă. Obiceiul a fost împrumutat şi modificat de către romani, care au început să folosească brazi în locul frunzelor de palmier, pentru că ei credeau în magia copacilor care erau în permanenţă verzi. Ei au văzut în brazi simbolul vieţii şi un semn sigur că soarele şi primăvara se vor reîntoarce curând. O legendă creştină spune că în noaptea Naşterii Mântuitorului, flora, fauna şi toate creaturile vii, au venit la Bethlehem cu daruri. Micul brad nu avea însă niciun cadou şi era atât de obosit încât nu a putut să ţină piept copacilor mai mari care l-au împins în spate pentru a-l ascunde vederii. Dar atunci, unui înger din apropiere i s-a făcut milă şi a comandat unui mănunchi de stele să vină să se aşeze pe ramurile delicate ale brăduţului. Când pruncul Iisus a văzut frumosul brăduţ luminat, a zâmbit şi l-a binecuvîntat, îndemnând ca din acel moment brazii să fie împodobiţi cu lumini, în perioada Crăciunului, pentru a fi pe placul copiilor. Originea germană Conform altor surse, obiceiul îşi are originea prin secolul al şaptelea, când un călugăr de la Crediton, Devonshire, Sfântul Boniface, a plecat în Germania pentru a preda Cuvântul lui Dumnezeu. Supărat de gestul unor păgâni care venerau un stejar, Sfântul Boniface, cel care a convertit germanii la creştinism, a tăiat copacul de la rădăcină. În locul acestuia s-a înălţat un brăduţ frumos. Uimit, Sfântul a considerat bradul proaspăt crescut drept semn de credinţă în puterea lui Dumnezeu şi a identificat forma triunghiulară a bradului cu Sfânta Treime a lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfant. Oamenii au început să venereze de atunci bradul şi să-l considere Arborele lui Dumnezeu şi un simbol al creştinismului. Alături de Sfântul Boniface, Martin Luther este şi el considerat un inventator al bradului de Crăciun. Legenda spune că acest călugăr şi reformator al Bisericii, care a trăit între anii 1483-1546, se întorcea acasă într-o seară de iarnă, când a văzut stelele strălucind printre ramurile brazilor. Impresionat de privelişte, a mers în pădure şi a tăiat un brăduţ pe care l-a decorat acasă cu lumânări, care reprezentau stelele pe care le văzuse. Obiceiul s-a răspîndit în Germania şi de aici, în toată lumea. Dacă Sfântul Boniface considera "pomul de Crăciun" ca fiind creştinizarea unui ritual de iarnă pre-creştin, alţii văd originea acestuia în "Pomul Paradisului", folosit în unele piese jucate pe 24 decembrie, când se sărbătorea ziua numelui lui Adam şi a Evei. Pentru a sugera Grădina Edenului, un pom era decorat cu mere (fructul interzis) şi folosit în decor. "Pomul Paradisului" a fost încet-încet adoptat în casele germanilor, iar merele au fost înlocuite cu obiecte rotunde roşii strălucitoare. Ceea ce astăzi numim globuri. Tot de aici pare să vină şi tradiţia ca "pomul de Crăciun" să fie împodobit în ziua de 24 decembrie. Originea livonă Primul moment în care bradul a devenit centrul atenţiei de Sărbători este marcat în secolul al XV-lea în Livonia (Estonia şi Letonia de astăzi). Conform primelor documente care atestă folosirea "pomului de Crăciun" în Estonia (1441, 1442 şi 1514), membrii Frăţiei Capetelor Negre duceau un pom în piaţa sfatului din Reval (Talin de azi) şi dansau în jurul lui. În 1584, pastorul şi cronicarul Baltazar Russow a scris despre tradiţia împodobirii unui pom în piaţă unde tinerii cântă şi dansează în jurul lui, după care îi dau foc. În Marea Britanie, pomul a fost adus de germani, dar localnicii nu au fost prea încântaţi la început să îşi decoreze casele cu brazi. Totul s-a schimbat însă din 1846, când Regina Victoria şi Printul Albert au apărut într-o imagine în Illustrated London News, în picioare alături de copiii lor, în jurul unui pom de Crăciun. Cum Victoria era foarte populară, tradiţia bradului a devenit imediat la modă în Marea Britanie, iar patru ani mai târziu Charles Dickens descrie pomul de Crăciun ca o tradiţie destul de scumpă în care se puteau regăsi păpuşi, bijuterii, fructe, mici instrumente muzicale şi jucării. Bradul în mitologia românească La noi a existat obiceiul butucului de Crăciun, ritual azi dispărut, dar atestat încă de la romani. Un trunchi de brad tăiat (jertfit) era ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi renaşterea divinităţii, a zeului autohton Crăciun. Şi dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înţeles total diferit (pe care îl mai găsim şi astăzi în unele zone ale ţării): bradul era un copac tăiat la nuntă sau la moartea cuiva. În cadrul ritualului de înmormantare bradul reprezenta "nunta" mortului cu divinitatea şi natura.
Super dragut site-ul de Craciun http://www.sarbatorideiarna.ro/
Posteaza comentariu