Ce figurine te atrag cel mai mult? Mos Craciunii? Ingerasii? Fulgii de zapada? Oricare dintre ele este preferata ta, atunci intreg arsenalul de decoratiuni va gravita in jurul acestei teme. Pune la punct o colectie si foloseste-te de aceste elemente pentru a crea un decor de vis!
Simetria, esentiala...
Sarbatorile reprezinta un moment excelent pentru punerea in practica a principiului simetriei, cand un anumit aranjament se va regasi in aceeasi forma de o alta parte a mesei sau a mobilierului, sa spunem.
Spre exemplu, pune la un capat si la celalalt al mesei, de o parte si de cealalta a elementului de decor central, un aranjament cu lumanari si conuri de brad, la care poti adauga o crenguta de brad - verdele va da o culoare extrem de placuta si de vie, adecvata acestei sarbatori. Simetria confera echilibru si poate contribui la un aspect mai precis si mai formal al desingnului aplicat de tine.
Aranjamente in... numar impar!
Nu este obligatoriu sa folosesti exact acelasi numar de elemente in aranjamentele speciale pentru Craciun.
De asemenea, te poti folosi si de diferenta de inaltime pentru a pune accentul asupra ansamblului - aranjamentele in forma de triunghi (iti aranjezi elementele de decor in functie de inaltimea acestora: inalt, mediu, mic) sunt foarte placute ochiului!...
Linii si curbe
Iti poti impodobi bradul cu globuri in ce forma doresti. Ornamentele rotunde reprezinta modelul clasic, la care poate anul acesta te gandesti sa renunti. Insa globurile de alte forme (ovale, rectangulare, lunguiete sau mici) pot fi la fel de interesante in bradul tau... O combinatie de stiluri si de linii (verticale, orizontale, curbate, rotunde, ovale sau diagonale), utilizata pentru modelul cu care sunt pictate globurile, va mangaia privirea in mod placut...
Un model "aplicat"
Fie ca vorbim despre decorarea unei camere, in mod obisnuit, fie despre decoratiunile speciale, pentru sarbatori, trebuie sa ai in minte un model pe care doresti sa il aplici.
Spre exemplu, alege un pled mare, cu rosu, auriu si verde, un ornament in forma de stea de marime mijlocie, rosie si aurie, precum si fundite mici, cu auriu si verde.
Simplitatea, cuvantul-cheie...
Adesea, simplitatea este cea care vorbeste despre eleganta. Nu de putine ori, chiar si in domeniul vestimentar, apelam la elemente care denota simplitate si finete, pentru a ne pune in valoare stilul. Acelasi principiu este valabil si pentru decoratiunile tale.
Nu trebuie sa exagerezi cu ornamentele, pentru ca vei crea senzatia de "incarcare", "haos" si "lipsa de consistenta", pe care vrei sa o eviti. O coronita din brad, impodobita doar cu fundite rosii, cu fir auriu si, poate, un con de brad, este tot ceea ce poate fi mai simplu si mai frumos.
Punctul focal sau de interes al decoratiunilor tale
Foloseste culoarea, pozitionarea si lumina pentru a stabili punctul de interes al "pieselor tale de rezistenta"...
Foloseste-te de acest principiu pentru a atrage atentia invitatilor asupra zonelor de care esti foarte mandra si pe care iti doresti sa le sesizeze imediat - bradul, un aranjament central sau masa decorata cu atata grija...
Detaliile, un... detaliu important!
Nu uita de detalii, acele note finale care dau un parfum si un farmec aparte decoratiunilor tale. Infrumuseteaza aranjamentele si coronitele cu conuri de brad, fructe rosii, lumanari aprinse sau fundite din catifea.
In locul traditionalei etichete din hartie, cu numele "posesorului" cadoului pe care l-ai pregatit, poti adauga un ornament specific, care va personaliza si mai mult darul.
Ghirlandele reprezinta un accesoriu pe care il poti folosi de Craciun in aproape orice fel de combinatie, ba chiar si pentru Revelion.
Funditele, de asemenea, pot fi asociate cu orice fel de accesoriu pentru sarbatori - spre exemplu, daca preferi lumanarile simple, fara model, le poti asocia cateva fundite sau panglici festive, pe care sa le poti folosi cu succes in toate aranjamentele tale speciale.
Un grup de trei lumanari decorate cu fundite si asezate pe un platou din argint, inconjurate de conuri de brad si zapada artificiala, nu poate decat sa lumineze masa ta de Craciun!
Posteaza comentariu