O cariera mai dinamica decat a partenerului de viata?

Daca saptamana trecuta am discutat despre femeile cu o situatie materiala mai buna decat a partenerilor de viata, astazi avem in centrul atentiei femeia cu o cariera mai solicitanta decat a sotului.

Prin traditie, intr-o familie, femeie este cea de la care se asteapta sa aiba grija de copii, de casa si masa, pentru ca ea, se considera, are mai mult timp si o mai mare disponibilitate catre activitatile gospodaresti. "Frumoasa si devreme acasa" este proverbul care sintetiza in trecut cel mai bine caracteristicile unei viitoare partenere ideale de viata.

Mai degraba frumoasa si devreme la birou...

Ca femeie, mai ales daca ai si o familie, se prea poate sa duci numeroase lupte de convingeri cu tine insati si cu ceilalti inainte de a decide sa ai o cariera care te solicita mai mult de cele 8 ore zilnice.


In plus, daca partenerul de viata are un program fix, te framanta si mai multe ganduri. Ce face el cat timp sunt eu plecata? Cand mai apucam sa vorbim daca eu vin tarziu seara? Nu ne afecteaza programul incarcat relatia de cuplu?

Sunt intrebari care isi gasesc raspunsul numai daca si partenerul de viata este intelegator si dispus sa preia el o parte din atributiile casnice. Si apoi, cat de grav este daca el ajunge cu cateva ore inaintea ta si are cateva clipe numai pentru el - fie ca le petrece uitandu-se la meci sau luptandu-se cu aspiratorul-?!... Cu atat mai mult ajungeti sa apreciati intalnirea de dupa serviciu.

Imparteala frateste!

Gabriela Poenar lucreaza in cadrul unei firme care se ocupa cu dezvoltarea si implementarea sistemelor GPS.
"Din aceasta cauza suntem mereu in miscare, expansiune, cautare de noutati si nu prea e timp de plictiseala. Este una din cauzele pentru care stam si peste progam. O asemenea cariera presupune in general provocari intelectuale si determina castigarea unei experiente profesionale de un nivel ridicat."

Desi ajunge de regula seara tarziu acasa, Gabriela considera ca "activitatile casnice ar trebui impartite intre cei doi parteneri in mod echitabil, indiferent de cariera acestora. Cariera nu presupune evitarea in totalitate a activitatilor casnice si transferul acestora in aria de responsabilitati a partenerului de viata. Un echilibru bine stabilit al activitatilor respective si intelegerea reciproca poate rezolva aceasta problema".


Intr-o relatie in care partenerei de viata, in special, cariera ii ocupa mai mult timp decat familia, apar invariabil mici frustrari. Cu intelegere si o putere de empatie extraordinara din partea amandurora, neintelegerile pot fi rezolvate. Pana la urma, raman orele sau week-end-urile libere, cand "grijile" legate de serviciu raman inchise in birou.

"Desi presupune un efort imens, cele doua (n.r. cariera si familia) se pot echilibra prin separarea problemelor aferente acestora si prin pastrarea semnificatiilor lucrurilor cu adevart importante", conchide Gabriela Poenar.

Concluzia? Daca ai o motivatie destul de puternica - financiara sau legata de aspectul dezvoltarii profesionale - un serviciu care te tine de cele mai multe ori peste program ramane o alegere buna, pe care si partenerul de viata va ajunge sa o aprecieze.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod