Cristina Dobrițoiu, producător filme: „Am credința că Secretul fericirii nu va trece neobservat în această toamnă”

Cu o experiență de peste 15 ani în producție de filme, numele Cristinei Dobrițoiu a fost asociat cu numeroase proiecte cinematografice românești de succes („Selfie”, „Minte-mă frumos în Centrul Vechi”, „Sunt o babă comunistă”, „Octav”), seriale de televiziune („Las fierbinți”, „Cu un pas înainte”, „Vine poliția!”, „Îngerașii”) și documentare („Sunt ceea ce am învățat să fiu). Iar pentru acest an, Cristina are în pregătire lansarea unui nou film de cinema, de data aceasta un debut regizoral al actorului Vlad Zamfirescu.

 Despre film „Secretul fericirii”, care va avea premiera în octombrie, dar și despre ce înseamnă a fi producător de film în România și ce alte proiecte are în lucru, ne explică Cristina Dobrițoiu în rândurile de mai jos:

Cristina, tu ești cunoscută pentru multe proiecte cinematografice, documentare și seriale de televiziune, la care ai lucrat în calitate de producător. Povestește-ne puțin despre cum a început acest proiect, pe care îl lansezi în toamnă, „Secretul fericirii”.


Totul a început prin citirea unui scenariu. Am primit scenariul cu câteva săptămâni înainte de întâlnirea cu Vlad Zamfirescu și Alexandru Popa, dar nu am avut atunci timp să îl citesc. L-am citit abia în dimineața în care trebuia să mă vad cu ei. A fost WOW!. Nu l-am putut lăsa din mână. Am decis imediat că trebuie produs.


Ce anume te-a convins că scenariul merită filmat și prezentat publicului?


E o poveste foarte bine scrisă. Rar am întâlnit scenarii care te țin cu sufletul la gură și în care să  nu simți nevoia să modifici ceva. Este, cu siguranță, așa cum s-a mai spus, cel mai bun scenariu de film de după Revoluție.


Care au fost cele mai mari dificultăți cu care te-ai confruntat, de când v-ați decis să filmați, până acum?


Ca în orice proiect independent, banii au fost cea mai mare problemă. Am sperat că până la filmări să pot asigura cash flow-ul proiectului, dar nu a fost cum am plănuit...

Viața îți rezervă deseori surprize. Important e să știi să le gestionezi, să găsești un echilibru și să mergi mai departe. Ceea ce contează, acum,  cel mai mult e ca filmul să fie văzut de cât mai mulți oameni. Este un film de public și cred că va fi un succes de box office în România, cu toate că ni s-a spus că ne lipsesc nume mari în distribuție. Am fost conștienți de acest fapt încă de la început, dar am considerat că merită să mergem mai departe în această formulă. Vlad, Theo și Irina fac niște roluri excepționale și cred cu convingere că și publicul vrea să vadă și alți actori în filmele românești. 



De ce ai ales să devii producător de filme? Ce te-a atras la meseria asta?


M-a atras faptul că e o meserie de care nu te plictisești niciodată. Tot timpul înveți și descoperi lucruri noi. Fiecare proiect pe care îl duci la bun sfârșit îți oferă noi provocări, îți deschide noi perspective, îți aduce satisfacția sufletească că ai lăsat ceva în urma ta, un zâmbet, o încruntare, că cei care au văzut filmul se vor gândi la povestea pe care le-ai arătat-o și vor avea opinii. Sunt, din păcate, multe filme de la care spectatorul pleacă cu mintea goală. Când stai în public și vezi cum reacționează, când te plimbi printre ei și le asculți opiniile, îți dai seama că, prin filmul tău, mesajul a ajuns la ei, că se gândesc la ceea ce au văzut și poate că unora le-ai influențat viața.


Pentru cei care nu înțeleg ce înseamnă a fi producător la un film, cum le definești această profesie?


În primul rând trebuie să fie un bun manager, ceea ce presupune a avea capacitatea de a lua decizii, de a face față problemelor și a le rezolva suficient de bine astfel încât să asigure reușita proiectului.


Care  ar fi lecțiile pe care le-ai învățat, de-a lungul timpului, lucrând în această industrie?


Că tot ce se întâmplă în această țară e un joc, o iluzie. Suntem niște marionete în mâinile unor păpușari iscusiți. Nu există o piață concurențială în România. Există un monopol bine conturat și atât. O luptă a ego-urilor, o luptă inegală din start. Am învățat să nu mă mai mire nimic și să nu mă mai necăjesc. Când ajungi în cușca cu lei, nu trebuie să renunți, nu trebuie să abandonezi, trebuie doar să lupți. Poate că nu înțelegeți unde vreau să ajung, dar cu siguranță sunt mulți care înțeleg la ce mă refer.
În România, nu poți face bani în această industrie; dacă ești abil poți sta într-o „supă” de autosuficiență sau, daca nu, renunți și te apuci de altceva. Sper că va veni o vreme când lucrurile se vor schimba, când  a fi cinstit va fi în natura noastră și atunci, da, vom putea vorbi de o industrie cinematografică românească.


Ce face un film să fie reușit, să aibă priză la public? Pe lângă scenariu și actori, care ar fi alte elemente-cheie de care depinde succesul lui?


În primul rând, să crezi în el. Să nu îl abandonezi, să faci tot posibilul să îi asiguri toate resursele financiare, logistice, de marketing și promovare necesare pentru a îl face cunoscut, pentru a convinge spectatorii să îl vadă.

Fiecare film are publicul lui, indiferent dacă e un film comercial sau un film de autor. Filmele se fac pentru a fi văzute de public, important e sa găsești rețeta prin care să ajungi la el.
Eu cred că există o mare problemă în România, și asta nu vine așa cum ați mai auzit, din numărul mic de săli, pentru că acum există săli, există spectatori, nu-i așa? Block Buster-ele americane fac spectatori în România.
De ce spectatorii români nu merg să vadă și filme românești? Pentru că, în primul rând, filmele românești nu răspund nevoilor lor. Pentru că noi, ca producători, nu le acordăm atenție și, de multe ori, lăsăm senzația că nu ne cunoaștem publicul. Sunt multe aspecte de dezbătut pe această temă. De la o legislație clară, care să protejeze și să încurajeze producția locală de filme, până la educarea publicului și atragerea lui spre filmul românesc.


Ești ocupată cu lansarea filmului „Secretul Fericirii”, dar știm din surse sigure că, în același timp, ai început munca la un alt proiect cinematografic. Ne poți da mai multe detalii?


„Secretul fericirii” se va lansa în cinematografele din România în 19 octombrie 2018, lucrăm intens la promovarea filmului și am credința că nu va trece neobservat în această toamnă :) . Suntem, într-adevăr, și în pregătire cu filmul „Luca”, în regia lui Horațiu Mălaele, după un  scenariu scris de Adrian Lusting.

Nu vă pot da momentan prea multe amănunte, dar vom transmite un comunicat de presă la timpul potrivit.
Numește un film care te-a inspirat, cu adevărat, care te-a influențat într-un mod anume.
Sunt multe filme care ne inspiră și care ne influențează. E greu să numești un film anume. Mi-a plăcut „Hachiko”, „The Pianist”, „Cinema Paradiso”, „La vita e bella” și lista poate continua :)


Tu, ai descoperit „secretul fericirii”?


Eu descopăr fericirea în fiecare zi, fericirea este în jurul nostru, trebuie doar să ne deschidem ochii și mintea și o vom găsi. E important să fim atenți și să nu trecem pe lângă ea, să nu alergăm după himere atât timp cât tot ceea ce contează este acum, aici cu noi.


Credit foto: Adi Marineci

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod