Secretara moderna - detaliul care face diferenta

Inacceptabil pentru 2004, dar totusi nesurprinzator, avand in vedere ca traim in Romania, imaginea secretarei este inca una denaturata...

Inacceptabil pentru 2004, dar totusi nesurprinzator, avand in vedere ca traim in Romania, imaginea secretarei este inca una denaturata.

Fie ca e utilizata ca inlocuitor modern al robotului telefonic (detaliu ramas, culmea, neexploatat de industria IT), fie ca e privita chioras de colegele avide de istorioare condimentate si banuita de infidelitati cu seful sau pur si simplu nu e perceputa de colegii grabiti sa-si bea cafeaua pentru a deschide cu adevarat ochii pentru o noua zi, secretara pare de cele mai multe ori persoana cel mai putin indispensabila firmei.

"Sunt suficiente fete frumoase la noi care stiu sa ridice receptorul", gandesc inca multi patroni autohtoni. Si de aici reiese ca principala activitate a unei secretare intr-o firma este aceea de a spune "Buna ziua" si numele firmei de 30 de ori pe zi.

Plus, obligatoriu, cafeaua sefului.

Totusi, daca rasfoim paginile de job-uri ale ziarelor vom constata ca pentru posturile de secretara se prefera persoane cu studii superioare, cunoscatoare de limbi straine, contabilitate primara, calculator.

"Am lucrat intr-o firma unde, pe langa faptul ca redactam si concepeam toata corespondenta, tineam si contabilitatea primara, traduceam majoritatea documentelor, ma ocupam si de dosarele de angajare, functia mea fiind aceea de secretara. Denumirea functiei nu ma deranja catusi de putin, insa atitudinea unor colege, mai ales, era uneori de-a dreptul jignitoare. Nu conta cat de mult munceai, ceea ce conta era ca tu, in firma respectiva erai pe una dintre ultimele pozitii ierarhice."(Raluca, 24 de ani)

Mai mult decat atat, secretara este tapul ispasitor ideal pentru fiecare criza de nervi a sefului sau pentru fiecare greseala.
Ea nu are dreptul nici sa fie obosita, nici suparata, nici ocupata cand i se cere ceva. Ea trebuie sa fie tot timpul disponibila si pentru sefi si pentru colegi si pentru clienti si pentru colaboratori, furnizori, musafiri, trecatori, rude etc. Si in timp ce zambeste, asculta, serveste, aceeasi secretara cauta oferte pentru noi achizitii, scrie invitatii, ia legatura cu alte firme, raspunde la telefon, ii aminteste sefului de sedinta de la 4, aranjeaza sala de conferinte si termina si traducerea aia urgenta. "O zi de munca pentru mine e o cursa contra cronometru. La sfarsitul zilei, insa, nu raman foarte multe dovezi palpabile, pentru ca munca mea inseamna , , , ."(Ana, 25 ani).

Un alt aspect important al acestei meserii este contactul permanent cu angajatii firmei. "Interactionand zilnic cu majoritatea colegilor, dar mai ales cu directorul, incepi sa-i cunosti, sa devii sensibila la starile lor, sa stii fiecare ce tip de personalitate este.
Mai mult, pe la biroul meu trec toate barfele, sunt lasate toate problemele si foarte multi colegi imi fac mici sau mari confesiuni". (Adriana, 25 ani)

De aceea un sef intuitiv (categorie destul de restransa la noi) ar trebui sa stie ca prin secretara poate asigura un bun flux al comunicarii atat in interiorul firmei, cat si in afara ei. Totusi, cati dintre angajatorii din Romania sunt constienti de importanta alegerii unei secretare profesioniste si nu doar fosta "Miss Boboc", cati dintre noi, colegi sau sefi, apreciem aceasta munca?

Daca lucrezi ca secretara, nu pierde din vedere importanta ta in cadrul firmei. De cele mai multe ori, indiferent de pozitie, conteaza atitudinea ta fata de munca pe care o prestezi si fata de ceilalti. Fa-te respectata prin calitatile tale umane si aminteste-ti ca acest respect se castiga mult mai greu decat cel ierarhic.
Nu ramane niciodata intr-o firma in care simti ca munca ta nu e apreciata. Multi ajung sa-si dea seama ce persoane valoroase aveau in echipa abia dupa ce acestea pleaca. Fii una dintre aceste persoane valoroase, in primul rand in ochii tai si nu lasa o mentalitate complet demodata si trei colegi rautaciosi sa-ti strice imaginea de sine. Chiar si in Romania oamenii mai pot schimba parerile preconcepute. Fii unul dintre ei.