- Abordări terapeutice personalizate în cazul cancerului de sân rezistent la tratament
- Soluții inovatoare pentru protecția mediului
- Noi tipuri de memorie pentru stocarea datelor, care nu necesită alimentare cu energie electrică
- Soluții pentru trecerea de la combustibilii fosili la surse de energie regenerabilă
Ancuța Jurj, Mădălina Pandele, Dana Popescu și Isabela Trăistaru sunt cele patru cercetătoare din România care au fost desemnate câștigătoarele celei de-a XII-a ediții a competiției L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”, organizată cu suportul UEFISCDI, cu scopul de a sprijini comunitatea științifică din România. Cele patru burse private în valoare totală de 188.000 de lei vor fi investite în proiectele de cercetare cu care s-au înscris în competiție cele patru câștigătoare.
Finanțarea acestor proiecte de cercetare reprezintă modalitatea prin care L’Oréal sprijină și încurajează femeile să urmeze o carieră în știință, dar și pasul-cheie spre noi descoperiri științifice cu impact atât în medicină, cât și în protejarea mediului – obiectiv strategic al companiei care își îndreaptă toate eforturile spre respectarea granițelor planetare, îmbunătățirea eficienței energetice și utilizarea energiei regenerabile.
„Preocupările tinerelor cercetătoare din România sunt mereu direcționate către cele mai spinoase probleme cu care lumea se confruntă, fie că vorbim despre sănătate, avans tehnologic sau mediu. În același timp, aflăm de la tinerele cercetătoare că proiectele complexe și cercetările avansate în care sunt implicate necesită timp, resurse și, de multe ori, sacrificii sau alegeri personale dificile. De aceea ne bucurăm că putem contribui la finanțarea activității lor, cu sprijinul partenerilor noștri și al juriului, care ne ajută să selectăm tinerele ale căror preocupări și activitate pot aduce tratamente revoluționare, înțelegeri mai profunde ale anumitor afecțiuni, noi materiale, noi tehnologii sau soluții salvatoare pentru întreaga planetă. În cei 12 ani de la lansarea acestui proiect am premiat 33 de cercetătoare din România, cu burse în valoare totală de peste 1.300.000 de lei. Vom continua să contribuim la susținerea tinerelor cercetătoare și le mulțumim pentru toate eforturile pe care le depun zi de zi pentru a contribui la avansul științei”, a declarat Simona Fîrtat, Corporate Affairs & Engagement Director L’Oréal România.
Cele patru burse în valoare de 47.000 lei fiecare vor fi investite în activități de cercetare din domeniile Științele Vieții și Științe fizice. Cu un impact semnificativ în lumea științei, acestea au potențialul de a găsi soluții inovatoare pentru proiecte de cercetare care au următoarele obiective:
- Identificarea modului în care cancerul de sân triplu negativ dezvoltă rezistență la terapie cu scopul de a crea abordări terapeutice personalizate, care pot duce la o îmbunătățire a prognosticului acestor pacienți, reducând morbiditatea și mortalitatea asociate acestei afecțiuni.
- Dezvoltarea unor soluții pentru protejarea mediului, care să îndepărteze eficient metalele grele din apele uzate și să ofere indicații vizuale ale eficienței procesului de separare, prin schimbarea culorii suprafeței acestora.
- Dezvoltarea unui nou tip de memorie pentru stocarea datelor cu scopul de a ajuta cât mai multe persoane să folosească mai puțină electricitate și produse mai mici cu o durată de viață mai mare, care să producă mai puțină căldură.
- Cercetarea și găsirea unor materiale mai ieftine, mai stabile și cu performanță ridicată, care să înlocuiască materialele folosite în prezent în procesele de cataliză, cu scopul de a facilita trecerea de la combustibilii fosili la surse de energie regenerabilă.
„Științele naturale sau exacte, cercetarea în aceste domenii ale cunoașterii și educația pentru științe reprezintă priorități fundamentale ale UNESCO și, respectiv, ale Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Științele în folosul umanității, pentru bunăstare și dezvoltare comunitară sunt rațiunea de a fi, de a avea o dezvoltare durabilă. Eforturi individuale și de echipă, colaborarea națională și internațională, știința deschisă și comunicată cetățenilor sunt demersurile pe care UNESCO le are în vedere. A XII-a ediție a competiției L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”, organizată cu suportul UEFISCDI, face parte din această călătorie”, a declarat Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Câștigătoarele secțiunii Științele Vieții
ANCUȚA JURJ, Cercetător științific grad III, Centrul de Cercetări pentru Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca
Cancerul de sân reprezintă malignitatea cu cea mai mare incidență în rândul femeilor. Printre multiplele subtipuri moleculare ale cancerului de sân, se remarcă cel triplu-negativ pentru care nu există astăzi un tratament personalizat și eficient și care dezvoltă rapid rezistența la terapie.
Scopul proiectului este identificarea modului în care cancerul de sân triplu negativ dezvoltă rezistență la terapie.
Posteaza comentariu