ISABELA TRĂISTARU, Cercetător științific grad III, Centrul de Chimie Organică „Costin D. Neniţescu" al Academiei Române, București
În prezent, hidrogenul este considerat una dintre sursele de energie ale viitorului și poate fi obținut în mod sustenabil din apă, folosind surse regenerabile de energie precum energia solară, energia vântului, energia valurilor etc. Astfel, hidrogenul este stocat și apoi folosit pentru a genera electricitate. Cu toate acestea, din cauza faptului că în prezent materialul folosit în acest procedeu este o resursă epuizabilă și scumpă (platina) dar și cu performanță limitată, există o preocupare intensă, atât la nivel științific cât și industrial, pentru a identifica alternative mult mai accesibile.
Scopul proiectului este de a cerceta și găsi materiale mai ieftine, mai stabile și cu performanță ridicată, care să înlocuiască materialele folosite în prezent în procesele de cataliză, cu scopul de a facilita trecerea de la combustibilii fosili la surse de energie regenerabilă.
Posteaza comentariu