De ce un student care e pe cale să-și termine studiile nu e interesat de viitorul lui?
E o întrebare care mă macină și acum. Toți avem Facebook, toți știm mai mult sau mai puțin să comunicăm prin intermediul acestei platforme, însă de ce nu există suficient interes pentru a monetiza ceva ce facem deja? M-am învinovațit inițial, spunându-mi că nu am reușit să le stârnesc interesul, însă, te întreb și pe tine: Dacă ți-aș spune că poți face mai mulți bani decât cu oricare alt loc de muncă folosindu-te de Facebook și/sau Instagram, ai fi interesat să afli mai mult?
Din 20 de persoane, două aveau un loc de muncă.
Așa că am pus următoarea întrebare: În ce domeniu v-ar plăcea să lucrați? Liniște deplină. Apoi am continuat cu: Ce aveți de gând să faceți cu viața voastră? “Vrem să ne dăm licența, apoi să continuăm studiile de master”.
Ceea ce n-au aflat studenții încă este faptul că studiile nu mai contează. Unui angajator îi pasă mai puțin de studii și mai mult de experiență. Ori asta înseamnă că până la 23-25 de ani nu există experiență profesională din motive lesne de înțeles. Sigur, apoi apar frustrările și toată lumea este vinovată, mai puțin persoana în cauză.
Ne dorim multe, dar nu obținem nimic
Tind să cred că generația de azi crede că merită totul, însă nu oferă nimic. Sunt importante studiile, nimic de zis, însă cineva plătește și face eforturi pentru ca tu să-ți permiți să-ți termini studiile și de cele mai multe ori, acele persoane sunt chiar părinții tăi. Oare te gândești că asta este o povară pentru oricare părinte? Oare te gândești că la rândul tău ar trebui să le răsplătești eforturile?
Pare că există convingerea că avem dreptul să ne folosim de oameni, fie ei și părinții noștri, însă nu le mulțumim în niciun fel.
Vrem salarii mari, dar nu facem nimic pentru a le merita.
Ne plângem că țara noastră nu ne oferă condiții și că suntem nevoiți să plecăm în străinătate. Așa e. E mai greu în România, însă nu e imposibil. E mai greu sau chiar imposibil să ai încă de la început un salariu mediu, însă tu ce faci pentru asta? Salariul vine odată cu experiența, iar experiența nu se obține fără muncă. Ești la început de drum? Caută oamenii pe care îi admiri cel mai mult și stai pe lângă ei atât cât ai nevoie pentru a învăța, fie că asta ar însemna să investești din timpul tău fără să primești nimic. Și când spun nimic, mă refer la resursele financiare, căci altfel primești din experiența lor, idei și un mediu de lucru care te poate stimula.
Nu te angajează nimeni? Așază-te în fața calculatorului, formulează o scrisoare de intenție, apoi trimite-o oriunde ți-ar plăcea să muncești. N-ai experiență? Minunat. Trimite 10 e-mailuri la 10 companii diferite și spune-le că în fiecare dimineață vei fi prezent la ușa lor pentru a învăța. Fără salariu. Și promite-le că va veni ziua în care vor recunoaște și ei că ești bun și că meriți să faci parte din echipa lor. Eu îți promit că din 10 e-mailuri, cel puțin un angajator te va suna. Ce se întâmplă apoi, depinde de tine.
Aruncăm mâncarea, dar nu ne gândim că alții ar face orice să mănânce o bucată de pâine
Așa și cu șansele. Ți se oferă atâtea oportunități de-a lungul vieții, însă de multe ori alegi să aștepți trenul care n-o să apară niciodată și apoi îți spui că n-ai avut noroc sau că există prea multă corupție. Oricine e de vină, însă niciodată tu. Așa să fie oare?
Din păcate, suntem generația care nu mai apreciază nici omul de alături, nici șansa. Avem o mamă față de care nu ezităm să răspundem urât, uitând că există atâția care ar da orice să aibă o mamă. Renunțăm la școală, uitând că sunt atâția care ar da orice să aibă o educație. Refuzăm un loc de muncă, uitând că sunt atâția care ar face orice să aibă un venit. Greșim, dar aproape niciodată nu ne cerem iertare sau pur și simplu... nu ne recunoaștem greșeala.
Suntem cei care credem că avem dreptul să primim orice, însă nu depunem niciun efort pentru asta. Ori gândirea asta este greșită.
Cu drag,
Cosmina