Când treci de vârsta de 30 de ani te gândești că ar fi prea târziu să îți schimbi profesia, deși gândul acesta ți-a trecut prin minte de mai multe ori. Majoritatea oamenilor sunt tentați să facă această tranziție când au rămas fără job, când recompensele financiare nu sunt pe măsura pregătirii sau experienței lor sau de când în industria în care s-au specializat s-au produs multiple schimbări cărora nu le mai fac față.
Unii învață programare, alții își deschid propriul atelier de creație, însă fiecare își dorește să se simtă cu adevărat împlinit personal și profesional. Pare un pas riscant, mai ales când ai câștigat deja experiență în domeniul pe care ai vrea să îl părăsești.
Înainte de a lua o decizie, iată câteva sfaturi oferite de Tatiana Mîndrilă, Managing Director la Step IT Academy care te vor ajuta să mergi mai departe fără regrete.
1.Începe cu auto-evaluarea
În primul rând, trebuie să fii sinceră față de tine și să te întrebi dacă ești doar nemulțumită de actualul job, șef sau companie, ori te-ai săturat de munca din întreg domeniul.
Poți să faci o listă cu punctele forte pe care le poți transfera în noul domeniu spre care dorești să te orientezi, cum ar fi creativitatea sau capacitatea de a rezolva probleme.
Apoi e momentul să faci o listă cu ceea ce apreciezi cel mai mult într-o carieră, cum ar fi echilibrul între viața profesională și cea personală sau dorința de a te muta într-un alt oraș sau țară. După ce ai realizat cele două liste, ți-ar fi utilă o discuție cu un consilier în carieră.