Iti cheltui sau iti investesti timpul?

Timpul este valoarea cea mai de pret si precisa pe care o avem. Timpul este cel mai mare egalizator al fiintelor umane. De ce sa nu recunoastem acest lucru...
Timpul este valoarea cea mai de pret si precisa pe care o avem. Timpul este cel mai mare egalizator al fiintelor umane. De ce sa nu recunoastem acest lucru si sa-l tratam cu respectul care i se cuvine? Indiferent ca esti bogata sau saraca, sanatoasa sau bolnava, nu ai decat 24 de ore in fiecare zi pe care sa le folosesti cu intelepciune.

De cele mai multe ori, ne irosim timpul si energia facandu-ne griji si gandindu-ne la cum sa castigam mai multi bani si sa avem o viata mai buna. Ei bine, cand facem acest lucru, uneori pierdem din vedere cel mai important lucru - timpul in care sa ne traim viata. Un invatator intelept iti va spune intotdeauna: "Intotdeauna poti castiga mai multi bani, dar nu poti sa cumperi mai mult timp".

De cate ori ne gandim in mod constient la felul in care ne investim timpul? Iar cuvantul "investitie" este cel mai potrivit, deoarece felul in care alegem sa ne petrecem timpul este o adevarata investitie in noi insine si in vietile noastre. Si niciodata nu vei descoperi adevarata valoare a timpului din felul in care oamenii din jurul tau actioneaza si discuta.

In primul rand, hai sa vedem modalitatile obisnuite prin care oamenii isi dezonoreaza timpul prin actiunile lor.
Oare aceste alegeri iti sunt si tie familiare?

ore in sir petrecute in fata televizorului;

sacrificarea multor ore sanatoase de odihna in incercarea de a "fura" mai mult timp. Daca te trezesti mai devreme dimineata doar pentru a fuma cateva tigari si pentru a te umple cu cofeina, asta nu inseamna ca ai castigat "mai mult timp calitativ";

munca ineficienta sau petrecerea mai multor ore la serviciu decat iti sunt trecute in program inseamna ca-ti imprumuti propria viata altcuiva;

incerci sa tragi de tine atunci cand esti stresata sau epuizata;

iti place sa-ti petreci mult timp navigand pe internet;

participi la discutiile cu ton de barfa sau de transmitere a zvonurilor.

Acum sa privim putin felul in care vorbesti despre pretiosul nostru prieten, timpul. Comentariile urmatoare iti par cunoscute?

as fi vrut sa fie vineri! (propozitie folosita intr-o zi de luni sau marti);

imi irosesc timpul; sau, aceasta este o pierdere de vreme;

trebuie sa-mi omor putin timpul cu ceva;

ma voi bucura de timp liber cand o sa ies la pensie;

nu fac decat sa numar orele pana la sfarsitul zilei, sau zilele pana la sfarsitul saptamanii sau pana la pensie, etc.

Unde iti pierzi vremea?

Iata o mare provocare pentru tine: stii oare unde se duce timpul in fiecare zi? Care sunt cele mai importante aspecte ale vietii tale? Oare aceste parti importante din viata ta primesc suficienta atentie si timp? Sau, pur si simplu, astazi faci aceleasi lucruri pe care le-ai facut si ieri doar pentru ca asta este ceea ce ai facut si alaltaieri?

Pentru luna urmatoare, pentru ca tot au mai ramas doar cateva zile pana la inceputul ei, incearca sa tii seama de ceea ce faci cu timpul si cu viata ta.
La sfarsitul fiecarei zile, scrie pe o hartie numarul de ore pe care l-ai petrecut in favoarea fiecarui aspect important din viata ta. Un exemplu al acestora poate fi:

sanatate fizica si mentala;
relatiile personale - cu iubitul/sotul sau alta persoana semnificativa;
prieteni, familie, copii, relatiile profesionale;
finante si bani;
mediul inconjurator: casa, birou;
spiritualitate: relatia cu o putere mai mare decat tine;
distractie si relaxare;
realizarea unui lucru pentru comunitate si lumea din jur.

La sfarsitul lunii, totalizeaza numarul orelor petrecute in fiecare categorie si analizeaza felul in care iti petreci timpul. "Realitatea cruda" te inspaimanta? Sau, este ceea ce te asteptai sa fie? In ce fel te face sa te simti modul in care iti investesti timpul in fiecare zi? Este in concordanta cu valorile tale si cu ceea ce iti doresti de la viata?

5 sfaturi pentru a-ti salva timpul

1. Fa anumite lucruri cu o frecventa mai mica

Fa curatenie generala in casa la fiecare 10 zile si nu la fiecare 7 zile. Fa un raport la fiecare 6 saptamani si nu la 4. Stabileste sedintele de doua ori pe luna si nu in fiecare saptamana.

2. Intra in competitie cu tine insati

Priveste la ceas si stabileste-ti finalizarea unei anumite activitati pana la o anumita ora.
Concentreaza-te, evita ceea ce ti-ar putea distrage atentia si lucreaza cu mai multa eficienta.

3. Cere mai mult de la 15 minute

Poti gasi 15 minute in plus in fiecare zi pe care le poti folosi mult mai eficient? Exista timp "irosit" pe care il poti elimina complet din programul tau? Sau o activitate mai putin importanta la care poti renunta? Daca vei salva 15 minute in fiecare zi, vei castiga 91 de ore in plus in fiecare an!

4. Fa-ti o lista cu activitati marunte care nu-ti iau decat cateva minute

Bineinteles, in mod normal, vrem in primul rand sa ne ocupam de problemele importante. Dar de cele mai multe ori cand suntem obositi, stresati, prost dispusi, atunci ne este greu sa facem ceva si ne irosim timpul incercand sa tragem de noi. O lista cu activitatile lejere si marunte te va ajuta sa finalizezi ceva si sa-ti cresti productivitatea. Si, evident, intotdeauna este mai bine sa stii ca ai terminat un lucru marunt decat ca nu ai facut nimic.

5. Lucreaza la un anumit proiect doar pentru o anumita perioada

Decat sa incerci sa finalizezi o activitate dintr-o data, spune-ti: "Voi lucra la acest proiect doar 15 minute si voi vedea ce am reusit sa fac in acest interval". Concentreaza-te si incearca sa faci tot ce-ti sta in putere in cele 15 minute.
Acest sfat este excelent pentru problemele sau proiectele pe care le-ai evitat in ultima vreme.

Astfel incat, de cate ori ti se intampla sa-ti lasi viata sau timpul sa treaca, pur si simplu, pe langa tine? Chiar daca suna invechit, expresia "carpe diem" are un mare merit - inseamna "organizeaza-ti ziua". Fa-ti mai mult timp pentru a analiza felul in care iti irosesti sau iti investesti timpul. Si nu uita ca nu se stie niciodata ce poate fi maine, astfel incat - Carpe Diem!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod