O lume în care ochii mei zâmbesc oamenilor care știu să vadă și să se bucure de zâmbetul meu, de mine, de tot ce sunt și ce am mai bun în mine. O lume în care o vorbă bună îmi face ziua mai frumoasă, un surâs mă face să mă simt atât de norocoasă, o ținere de mână îmi dă putere, o îmbrățișare mă face să mă simt invincibilă și pregătită pentru oricâte Die Hard-uri. Toatea astea sunt poate lucruri mărunte și ieftine pentru alții și cunosc mulți oameni care ar lua în râs sau bătaie de joc aceste rânduri, însă pentru mine toate acestea sunt neprețuite și înseamnă fericire. O fericire despre care vorbeam cu scepticism la orele de folosofie din liceu, când, deși profesorii mă vedeau ca pe o fată delicată, erau șocați când susțineam sus și tare că nu există pe lumea asta fericire adevarată, că totul este o utopie, o noțiune, un concept sau doar un absolut spre care tindem noi, muritorii, și o vorbă prea mare pe care o folosim aiurea. Asta era atunci… demult. Acum știu că există fericire și o trăiesc”, Teodora Maftei, 11 mai 2015.
Posteaza comentariu