Public un nou fragment din romanul ”Mici forme de iubire”, în curs de apariţie. O fac pentru că am descoperit câteva pagini care au sens cu zbaterile noastre din acest iulie fierbinte. Prea fierbinte!
Trecuse atâta timp şi nu încetase să se gândească la el. Ce-l apucase să răscolească trecutul? Amintirile trebuiau îngropate. Acum trăiau în altă lume. N-avea nicio legătură cu ce crezuseră ei. Dar ce crezuseră? Atunci, fiecare îşi imaginase lumea lui. Fiecare spera câte ceva, iar speranţele se împlinesc sau nu. Cei care şi-au împlinit visele sunt trişti pentru că între timp au altele. Alţii n-au reuşit nimic şi atunci s-a format o categorie cu dezamăgiţi din care face parte şi el. Dar ce-a sperat? Întotdeauna a fost sceptic, dar oricât de sceptic a fost nu s-a aşteptat ca lumea lui să dispară.
Niciodată nu s-a gândit înainte că străzile o să fie sufocate de maşini. Niciodată nu s-a gândit că va fi atât de stresant la slujbă. De douăzeci de ani trăieşte fără niciun fel de siguranţă a zilei de mâine. Totul e provizoriu. Nu s-a gândit niciodată că liberatatea poate căpăta această formă brutală. E atât de greu să te trezeşti în fiecare dimineaţă şi s-o iei de la capăt fără să ai nici cea mai mică idee ce te aşteaptă seara. Trăia pentru beţia de după orele de muncă. Măcar trăia pentru ceva. Avea colegi cu copii care cărau şi imensa presiune a responsabilităţii. Lui i se rupea în paişpe. Într-o dimineaţă nu se va mai trezi. Gata. Vecinii din bloc sau colegii de redacţie îl vor duce la crematoriu. Aşa a trăit şi a murit un bou. În jurul lui, tipii care împliniseră 40 de ani cedau pe capete. Infarct, atac cerebral, infarct, atac cerebral, infarct, atac cerebral. Cu asta se ocupa generaţia lui, cei care speraseră atât de mult, cei care s-au aruncat în libertate şi au realizat rapid că nu-i învăţase nimeni să înoate.
Şi acum Pavel a hotărât să se întoarcă. Se gândea la el că a reuşit. El care sperase cel mai mult, el care fusese îndrăgostit de această lume nouă, cel care şi-a asumat cele mai mari riscuri. Pentru el, Pavel reprezenta semnul că se putea scăpa din mocirlă. Se gândea că se va întoarce cu un zâmbet de milionar. Simbolul succesului. Vezi, îi va spune, dacă am crezut în lumea nouă, ea a fost bună cu mine. Mi-a oferit tot ce mi-am dorit - dragoste, pasiune.
Şi dacă nu era aşa. Dacă se va întoarce cu aceeaşi dezamăgire în priviri pe care o avea când l-a văzut ultima dată?
Acum îi părea rău că a lăsat bucata de hârtie în sala de şedinţe. Degeaba s-a întors s-o caute, trecuse deja femeia de serviciu şi făcuse curat. Ar fi vrut să se uite la scris, să-l cerceteze, să vadă dacă e al unui om trist sau al unuia fericit.
Posteaza comentariu