Şi noi avem nevoie de 8 Martie! Ziua în care ni se iartă toate păcatele

Meritaţi ziua de 8 Martie! Când eram mic, într-un fel programatic, am fost obligat la şcoală să-i fac mamei o felicitare. Să scriu pe ea câteva cuvinte şi, apoi, să i-o dăruiesc. Nu mai

Meritaţi ziua de 8 Martie! Când eram mic, într-un fel programatic, am fost obligat la şcoală să-i fac mamei o felicitare. Să scriu pe ea câteva cuvinte şi, apoi, să i-o dăruiesc. Nu mai ţin minte buchetele de flori dăruite învăţătoarelor şi dirigintelor, dar acea felicitare pe care i-am făcut-o mamei  în clasa a doua o mai ţin minte.

S-a pierdut undeva în podul cu amintiri, dar încă mai văd cu ochii minţii cum am desenat cu carioca un ghiocel, soarele, cerul albastru şi am scris lăbărţat ”8 Martie”.

Nu era cine ştie ce, dar a fost un gest care a bucurat-o mult atunci când i-am dăruit-o. De atunci i-am mai făcut cadouri, o sun şi o vizitez şi fac tot posibilul să simtă cât de mult ţin la ea.

Cred că orice femeie merită o felicitare de la propriul copil în această zi de primăvară timidă. Ştiu, se discută că această sărbătoare are iz comunist, s-a inventat şi  o zi a bărbatului, dar 8 Martie a rezistat tuturor atacurilor.

Poate e ziua în care, noi, bărbaţii, avem ocazia să ne cerem iertare şi printr-un gest tandru să scăpăm de sentimentul de vinovăţie.  Avem nevoie de o zi în care să putem oferi flori femeilor, în care să ne simţim mai buni după atâtea zile în care am ratat.

E ziua în care ne regăsim în ochii iubitelor noastre, ale mamelor sau fiicelor noastre, ziua în care ştim sigur că putem face un gest de dragoste fără să părem ridicoli.

Şi noi avem nevoie de 8 Martie!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod