Elevii din sectorul 2 bat pas de defilare prin faţa primăriei (foto putere.ro)
Nu ştiu, cred că un nou virus umblă printre noi. Se răspândeşte defilarea. Politicienii au nevoie de susţinere şi au început să-şi folosească puterea pentru a se lăuda singuri. Dacă vă întrebaţi cum a ajuns Ceauşescu la mitingurile megalomane, priviţi în jur la aleşii locali, micii dictatori care şi-au întins numele pe toate gardurile, trotuarele, băncile din parc, dându-ne de înţeles că acestea ar fi făute cu banii lor şi nu tot cu ai noştri. Nesimţire mai mare nu cred că există!
Primarul Neculai Onţanu, numai Dumnezeu mai ştie la ce partid este, s-a gândit că merită un pas de defilare şi a pus presiune pe şcolile din sector să aducă steaguri şi copii în faţa primăriei. Proastele obiceiuri nu dispar niciodată.
Când eram elev am participat la multe mitinguri organizate de PCR, de UTC şi de tot felul de organizaţii socialiste. Toate îl proslăveau pe Ceauşeşscu. Am participat la dat zăpada, la plantat pomi, la adunat pietre, la făcut curăţenie în staţiile de metrou înainte de inaugurare, la sortat cartofi, la cules de struguri.
Am ratat doar Canalul Dumăre - Marea Neagră şi Casa Poporului. Din clasa a cincea până în ultima de liceu, în fiecare toamnă aveam două-trei săptămâni de practică agricolă. Asta fără să iau în calcul mitingurile şi alte operaţiuni propagandistice. Aşa că ştiu despre ce vorbesc. Dacă adaug şi perioada stagiului militar, am zece ani de muncă în folosul comunităţii fără nicio plată. Cei din generaţia mea înţeleg bine ce spun aşa că nu trebuie să ne vândă nimeni gogoşi cu patrotismul şi să ne dea lecţii de iubire de ţară.De comunistoizi ca Onţanu e plină ţară şi dacă n-au evoluat până acum, nu mai au nicio şansă, singura noastră şansă, a celorlalţi, e că printr-un miracol am intrat în Uniunea Europeană şi, cât de cât, putem ocoli idioţii.
Nu ne mai împiedicăm toată ziua de ei.Pe vremuri nu te întreba nimeni dacă vrei sau nu să mergi să-ţi pierzi vremea, aşteptând să treacă Nicolae Ceauşescu. L-am urât sincer pentru setea îndurată, pentru orele state în picioare fără scop, pentru toţi cretinii care bântuiau în jurul lui, împărţind ordine absurde. Noi, oameni tineri, elevi, studenţi, salariaţi, eram scoşi dintr-ale lor, aduşi să aplaude forţat un bâlbâit care întârzia mereu.
Dar astea era vremurile, iar părerea mea de rău e că oamenii uită şi că s-au trezit alţi nărozi nostalgici care învie defilările şi convocările la marşuri patriotice, sperând să le crească popularitatea.