Rareori, un bărbat rămâne la prima dragoste. Cu toate acestea nu o uită niciodată. Pentru mine, prima dragoste a fost descoperirea unei lumi magice. În privirea primei femei care mi-a zâmbit am învățat să supraviețuiesc şi, acolo, în privirea ei, am învăţat să iubesc.
Se spune că în adolescenţă ne îndrăgostim uşor, dar, dacă mă întrebaţi pe mine, prima dragoste nu e dragoste, e mai mult o călătorie. O fată cu părul negru te ia de mână şi te trece printr-o poartă.
Habar n-ai ce e dincolo. E ca şi cum ai muri şi ai ajunge în Rai. Sentimentele se amestecă într-o încărcătură explozivă, iar timpul dispare.Bărbaţii nu vorbesc despre prima dragoste, dar o poartă mereu în suflet cu toate că, în cele mai multe cazuri, se termină prost. În acea călătorie descoperi femeia, descoperi neliniştile ei, tăcerile, descoperi o lume care funcţionează după legi nesigure care se schimbă de la o clipă la alta precum lumina aruncată de un soare ce dansează printre nori.
Înainte de prima dragoste, vii dintr-o lume în care trebuie să învingi ca să te impui, în care trebuie să-ţi ascunzi durerea ca să te afirmi printre adolescenţi cinici, apoi descoperi că toate faptele de vitejie n-au nicio valoare în faţa unui buchet de flori.
Prima dragoste n-o voi uita niciodată pentru că m-a învăţat că într-o relaţie nu e suficient ceea ce eşti, ci, mult mai important, e ceea ce faci.
Atunci am învăţat că pot supravieţui unei despărţiri şi am mai învăţat că prima dragoste nu e şi marea dragoste.Au trecut două decenii şi jumătate de la prima mea dragoste şi încă îmi amintesc un zâmbet, o atingere, o călătorie. Poate, delirez!
Posteaza comentariu