Piaţa Universităţii: o poveste veche cu personaje noi!

În general, aici scriam despre relaţia complicată dintre femei şi bărbaţi. Era o viziune proprie care se baza pe experienţa mea de viaţă şi a altora. Uneori încercam să fiu amuzant, alteori serios. Astăzi, când oamenii sunt preocupaţi de lucruri mai grave decât creierul simplu al bărbaţilor şi universul sofisticat al femeilor, voi scrie despre ceea ce ne preocupă cu adevărat: Piaţa Universităţii.

De câteva zile, mulţi dintre noi asistă la o mişcare de protest care aminteşte de cea din anii 90. Actuala generaţie are propria Revoluţie, aşa cum e. E una care nu are prea mulţi participanţi, care se desfăşoară într-o bună măsură pe Facebook, pe YouTube şi pe smart-phone-uri şi pe e-mail, dar asta nu înseamnă că e mai puţin importantă.

Lipsa de tact a preşedintelui Traian Băsescu care pentru a doua oară în mai puţin de trei luni atacă violent un simbol al românilor - primul a fost Regele Mihai, al doilea Raed Arafat, a reprezentat scânteia care a aprins vâlvătaia.

Pe de altă parte, în România s-au făcut paşi importanţi pentru reformarea economică a ţării. Suntem daţi drept exemplu pentru modul în care ne-am respectat angajamentele în raport cu FMI şi Uniunea Europeană. N-am fi reuşit să trecem prin vâltoarea care a cuprins lumea fără reducerea numărului de bugetari sau fără reforma pensiilor. Statul social e mort şi îngropat. Cei care au acum 40 de ani trebuie să se împace cu gândul că vor ieşi la pensie undeva la 70 de ani, iar pensiile de stat vor fi simbolice. Asta e lumea în care trăim. Pentru cineva care călătoreşte este imposibil să nu observe vânzătorii nemţi de 75 de ani de la Mc Donalds sau persoanele în vârstă care vând în magazine sau lucrează cu publicul.

Cineva atent la ce se întâmplă acum în lume poate sesiza cu uşurinţă că singurul mod prin care un stat poate aduce bunăstare celor pe care îi guvernează este cel de a crea locuri de muncă - nu prin ajutoare sociale şi  nu prin privilegii. În România s-au făcut paşi importanţi, dar, o dată cu ei, clasa politică şi-a şi bătut joc de cei pe care i-au pus să suporte costurile transformării. Discursurile violente, aroganţa, distrugerea simbolurilor, corupţia i-au făcut pe mulţi dintre oameni să simtă că efortul e de pomană.

Astăzi, în Piaţa Universităţii se strâng tot felul de nemulţumiţi - pensionari cărora nu le ajung banii, revoluţionari rămaşi fără privilegiile financiare, tineri crescuţi în limbajul violent al lui Gigi Becali, funcţionari concediaţi.

Nu vi se pare ciudat că Ikea a fost luată cu asalt de clienţi  în acelaşi timp în care jandarmii se luptau cu manifestanţii în Piaţa Universităţii? România e împărţită între cei care lucrează şi au mai mulţi sau mai puţini bani şi cei care nu reuşesc să se integreze şi n-au venituri. Din păcate, actuala putere nu face nimic pentru cei din urmă, ba, mai mult, îi tratează cu dispreţ. Trăim într-o societate crudă în care nu se iau prizonieri, iar cei marginalizaţi nu au nevoie de pomeni, ci de oportunităţi. Umila mea părere e că Traian Băsescu şi compania au uitat cine plăteşte preţul crizei, iar dacă nu mai au soluţii, măcar să aibă respect pentru simbolurile noastre, alea care au mai rămas: Regele Mihai, Raed Arafat, Gică Hagi, Nadia şi alţii câţiva.

În rest, nimeni nu ştie cum se va sfârşi ce a început în urmă cu câteva zile prin lipsa de tact a unui preşedinte care şi-a învins, în timp, toţi adversarii politici şi care, acum, se autodistruge.