Micile secrete ale bărbaţilor de 30 de ani

Bărbaţii care au trecut de 30 de ani se împart în două categorii mari: cei însuraţi şi burlacii. Sunt şi o grămadă de subcategorii - cei însuraţi cu copii, cei însuraţi cu soţii

Bărbaţii care au trecut de 30 de ani se împart în două categorii mari: cei însuraţi şi burlacii. Sunt şi o grămadă de subcategorii - cei însuraţi cu copii, cei însuraţi cu soţii însărcinate. Sau burlacii aflaţi într-o relaţie de lungă durată, divorţaţii şi indecişii.

Ce trebuie să ştiţi e faptul că un bărbat care a trecut de 30 de ani e tânăr şi se simte tânăr. E ataşat de viciile şi pasiunile lui care, încă, nu-i ameninţă sănătatea. Nu se simte obligat să se schimbe sau să se reinventeze. Dacă e căsătorit,  se bucură de avantajele unei relaţii în doi. În principiu, a avut o aventură sau două, dar accidentale, fără niciun fel de implicare emoţională.

Dacă nu are copii, e un moment bun să-i propuneţi să participe. Se gândeşte la viitor şi e vârsta ideală pentru a deveni tată.

E foarte concentrat pe carieră şi încă e convins de faptul că jobul îl poate face fericit. Are cercul lui de prieteni, iese la fotbal, la bere şi se simte în formă deşi îl enervează burta ce începe să crească. Nu are depresii, iar viitorul i se pare plin de satisfacţii. Nu se gândeşte serios la alte femei, dar s-ar putea ca, din când în când, să-şi testeze virilitatea.

Cam asta e cu familiştii. Cu burlacii e puţin mai dificil. Cei care sunt într-o relaţie s-ar putea să se simtă sub presiune să ia o decizie în ce priveşte căsătoria.

Cu cât i se bat mai multe apropouri, cu cât cei din jur îl împing de la spate să-şi asume responsabilităţi, cu atât mai mult ar dori să amâne acest pas. Nu uitaţi, bărbaţii sănătoşi, independenţi şi puternici nu prea vor să se însoare.  Asta nu înseamnă că nu ţine la partenera lui, dar vrea să fie stăpân pe decizia de a forma o familie, vrea să hotărască el când trebuie să se întâmple asta. Deci, dacă vreţi să vă ceară de soţie, ţineţi-l departe de familia lui şi de a voastră care îi amintesc print tot ce fac că a venit momentul. Nu-l bateţi la cap, izolaţi-l şi va decide singur.

Dacă vreţi să puneţi mâna pe un burlac de peste 30 de ani care are o slujbă bună, are casă şi perspective excelente, vă spun că e greu.

Acest gen de bărbaţi a avut deja cel puţin zece relaţii. Ştie cam totul despre femei şi nu îşi face iluzii. Pentru a-i atrage atenţia trebuie să-l uimiţi şi apoi să-l subjugaţi. Nu mă întrebaţi cum? Ar trebui să ştiţi mai bine. Uimirea o puteţi provoca prin felul în care arătaţi şi prin curaj. Adică, dacă vrea să urce pe Everest trebuie să fiţi acolo, alături de el. Dacă îşi doreşte un copil, trebuie să îl concepeţi imediat de cum şi-a exprimat dorinţa. Relaţia cu un astfel de bărbat nu e una comodă. Trebuie să dai mult la început şi repede. Eşti în competiţie cu toate femeile din viaţa lui trecută, dar şi cu rivalele actuale.
E obligatoriu să te diferenţiezi.

Bărbaţii de 30 de ani nu sunt cu mult mai maturi decât cei de 20, dar par. Îşi pun o grămadă de întrebări la care nu pot să răspundă. Încă au multe vise şi încă nu se tem de viitor. Şi ce e mai important, în această decadă mai contează ce părere au ceilalţi despre el. Va fi ultima.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod